Președintele României, Nicușor Dan, îl va primi joi, 12 martie, la Palatul Cotroceni, pe Președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România.
Consultările bilaterale la nivel înalt vor avea loc în contextul împlinirii recente, la 24 februarie, a patru ani de la declanșarea de către Rusia a războiului de agresiune împotriva Ucrainei. România a oferit, încă din primele zile, sprijin multidimensional Ucrainei și contribuie în prezent la eforturile internaționale pentru o pace justă și durabilă, însoțită de garanții de securitate solide pentru Ucraina.
Agenda discuțiilor dintre Președintele României și Președintele Ucrainei va include teme care să faciliteze consolidarea unei relații bilaterale cuprinzătoare, constructive, orientate spre viitor.
Discuțiile se vor axa pe dezvoltarea dialogului politic, intensificarea cooperării economice, cooperarea sectorială în domenii precum energia și industriile de apărare, dezvoltarea conectivității și de proiecte transfrontaliere, și pe rolul României în procesul de reconstrucție a Ucrainei.
De asemenea, cei doi șefi de stat vor avea un schimb de opinii privind aspecte de actualitate, precum procesul de extindere a Uniunii Europene, relația transatlantică, situația de securitate în regiunea Mării Negre și evoluțiile de ultimă oră la nivel regional și global.
În egală măsură, Președintele României se va referi la necesitatea avansării dialogului bilateral în domeniul respectării drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina, inclusiv dreptul la educație în limba maternă.
Reprezentanții mass-media interesați să participe la primirea Președintelui Ucrainei la Palatul Cotroceni sunt rugați să confirme participarea (valabil pentru jurnaliștii acreditați permanent), respectiv să transmită datele pentru acreditare (nume, prenume, instituția media pe care o reprezintă, serie și număr CI, număr legitimație de presă), la adresa de e-mail [email protected], până astăzi la ora 19:00.
📢 ZIUA ONLINE – Presa care nu cere voie
💪 Nu mă tem! Nu mă opresc! Nu mă vând!
✊ Ziua Online este bastionul celor care nu au voie să vorbească!
🖊 Scriu pentru cei abuzați și pentru adevăr.Publicitate online
📩 Ai imagini sau informații care pot deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj: 0742.566.653 (WhatsApp, Signal, Telegram)
🌐 ziuaonline.com – Anchete jurnalistice
📌 Facebook Pagina: facebook.com/ziuaonlinesb
📌 Grup: facebook.com/groups/918635891535002/
✍ Material realizat și asumat de Jurnalist Durbaca Dragoș.
ZIUA ONLINE – Prezentă la datorie!
