Ziarul care ține cu românul

Bănuit de tentativă la tâlhărie calificată, a fost reținut

La data de 09 mai a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reținut un bărbat în vârstă de 32 de ani, din localitatea Târnava, cercetat penal sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de tâlhărie calificată.

În fapt, bărbatul este bănuit că, la data de 8 mai a.c., în jurul orei 08,40, ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale din municipiul Mediaș, unde, folosindu-se de un cuțit, ar fi amenințat casierița cu acte de violență și ar fi agresat-o fizic, solicitându-i încasările societății. După agresarea femeii, bărbatul a părăsit incinta fără a sustrage bani sau bunuri.

Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, la data de 9 iunie a.c., polițiștii medieșeni au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbatului.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș, în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale a persoanei în cauză.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *