Ziarul care ține cu românul

Cercetați pentru braconaj, 5 percheziții domiciliare efectuate

Ieri, 21 septembrie, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Buzău, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au efectuat 5 percheziții domiciliare, în comuna Gura Teghii, în cadrul unui dosar penal de braconaj cinegetic.

Activitățile s-au desfăşurat în baza mandatelor de percheziție emise de Judecătoria Pătârlagele.

În urma perchezițiilor, poliţiştii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 18 lațuri metalice, 10 cuțite, două ferăstraie metalice, un topor, două ranițe textile, toate cu depuneri de substanță brună roșcată, o blană de urs cu craniu, o blană de vulpe, 146 de grame de substanță vegetală uscată şi semințe, susceptibile a avea efecte psihoactive, două grindere şi două pipe.

Cercetările vizează patru localnici, cu vârste cuprinse între 37 și 55 de ani, care, la data de 11 septembrie a.c., ar fi braconat un exemplar de urs brun, context în care unul dintre aceștia ar fi fost rănit de animalul capturat.

În baza mandatelor de aducere, persoanele cercetate au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri și, în funcție de probatoriul administrat, vor fi dispuse măsuri legale.

Acțiunea a beneficiat de suportul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *