Ziarul care ține cu românul

Festivalului Minunata Muzică Nouă găzduit de Filarmonica de Stat Sibiu

Miercuri, 9 noiembrie 2022, începând cu ora 14.00, tinerii sunt invitați la Sala Thalia pentru o întâlnire cu muzicienii ansamblului Couleurs.

Întâlnirea de tip preview va fi structurată asemeni unei prezentări de circa 50 minute, în care dirijorul Alexandru Ștefan Murariu va vorbi despre muzica modernă, va intra în dialog cu elevii și împreună cu ansamblul se vor exemplifica o serie de momente reper din creația modernă și contemporană.

De asemenea, se vor interpreta câteva eșantioane atractive din lucrările incluse în programul concertului.

Ansamblul Couleurs  va susține un concert de muzică contemporană

La ora 19.00, în Sala “Henry Selbing”, ansamblul Couleurs va susține un concert de muzică contemporană.

Concertul va fii cu lucrări din creația compozitorilor Dan Dediu, Cornel Țăranu, Iannis Xenakis, Aron Torok-Gyurko și Alexandru Murariu.

Asociația Culturală Sound Borders organizează turneul național ,,Aniversări”. Compozitorii aniversați (menționați în ordine cronologică) sunt: Áron Török-Gyurkó, Dan Dediu, Cornel Țăranu, Iannis Xenakis. Alegerea acestor compozitori este strâns legată de numărul „rotund” al vârstelor pe care cei trei compozitori în viață au atins-o (33, 55, 88), respectiv împlinirea a 100 de ani de la nașterea compozitorului Iannis Xenakis.

Pe lângă piesele semnate de compozitorii aniversați, programul va mai cuprinde și lucrarea Frontieres (p. a. a.) a compozitorului Alexandru Ștefan Murariu, opus conturat în cadrul studiilor postdoctorale efectuate în cadrul Academiei Naționale de Muzică “Gheorghe Dima”.

Scopurile și misiunea acestui turneu

Turneul are și o misiune educativă, unul dintre scopurile declarate fiind și acela de a forma publicul tânăr.

Astfel, compozitorul Alexandru Ștefan Murariu, directorul artistic al evenimentului și dirijorul formației Ensemble Couleurs, se va întâlni cu tineri din școli, colegii, universități de specialitate, pentru a-i iniția și ghida în universul muzicii contemporane.

În cadrul acestor întâlniri, Alexandru Ștefan Murariu va realiza o prezentare a muzicii noi, a procesului de  compunere a unei lucrări, a colaborării dintre compozitor, dirijor și interpret, toate acestea  însoțite de exemple muzicale live interpretate de ansamblul amintit.

Pornit de la ideea de a promova muzica modernă și contemporană, Ensemble Couleurs s-a conturat într-un cadru vibrant al muzicii contemporane, și anume Festivalul A Tribute to György Ligeti in his Native Transylvania, coordonat de către conf. univ. dr. Bianca Țiplea Temeș.

Cu o bogată activitate componistică, Alexandru Ștefan Murariu, absolvent al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, s-a remarcat în peisajul muzicii contemporane românești prin numeroase distincții și apariții în festivaluri de profil din România și Franța.

Creația sa cuprinde lucrări camerale, vocale și simfonice, alături de incursiuni în muzica spațializată și cea de film. Îndeletnicirea sa creativă este completată de cea didactică în cadrul departamentului de Compoziție muzicală și dirijat al ANMGD din Cluj-Napoca.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *