Ziarul care ține cu românul

IGSU – Peste 4.000 de intervenții ale pompierilor salvatori, în acest weekend (09-11.09.2022)

Salvatorii au avut un sfârșit de săptămână solicitant la nivel național, perioadă în care au gestionat 4.047 intervenții în situații de urgență. Majoritatea dintre acestea a constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în 3.363 situații de urgență.

Echipajele operative au intervenit pentru stingerea a 155 incendii, precum și în alte 509 intervenții în sprijinul comunităților, cum ar fi deblocarea de persoane sau animale, distrugerea muniției neexplodată etc.

Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină la 20 accidente rutiere, pentru extragerea persoanelor dintre fiarele contorsionate ale autoturismelor. În urma acestor evenimente, opt persoane și-au pierdut viața.

De asemenea, în ultimele trei zile, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii au salvat 69 persoane aflate în dificultate.

În perioada de referință, la nivel național au fost transmise 47 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT, dintre care 37 mesaje privind prezența animalelor sălbatice și 10 mesaje privind avertizări de producere a fenomenelor hidrometeorologice.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *