Ziarul care ține cu românul

MAI – Misiunile din ultimele 24 de ore

În această dimineață, structurile Poliției Române desfășoară 8 acțiuni operative și 49 de percheziții în dosare penale din domeniile combaterea criminalității organizate, investigații criminale și investigarea criminalității economice.

În ultimele 24 de ore, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 3.905 de evenimente, 2.519 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.386 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 921 de posibile infracțiuni, 19% dintre acestea fiind din oficiu.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 141 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 143 fapte penale. De asemenea, polițiștii au depistat 21 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 52 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 32 de autori în 23 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

Luni, în urma acțiunilor de creștere a gradului de siguranță rutieră, echipajele de poliție au reținut 464 de permise de conducere și au retras 244 de certificate de înmatriculare.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *