Ziarul care ține cu românul

MAI – Misiunile din ultimele 24 de ore

Efectivele Poliției Române desfășoară miercuri, 21 septembrie 2022, 17 acțiuni operative și 67 de percheziții în dosare penale din domeniile investigarea criminalității economice, combaterea criminalității organizate, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase.

În ultimele 24 de ore, principalele misiuni ale efectivelor Ministerului Afacerilor Interne au fost menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat și asigurarea intervenției eficiente în situații de urgență.

Efectivele MAI au intervenit la 3.699 de evenimente, 2.394 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.305 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul unităților de poliție au fost semnalate 816 posibile infracțiuni, peste 22% dintre acestea fiind din oficiu.

Polițiștii și jandarmii aflați în executarea atribuțiilor de serviciu au prins în flagrant 169 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 169 de fapte penale. De asemenea, polițiștii au depistat 18 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

În cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 57 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 39 de autori în 37 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

Polițiștii rutieri au continuat acțiunile în trafic pentru prevenirea și combaterea accidentelor grave de circulație, fiind reținute 579 de permise de conducere și retrase 301 certificate de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii și jandarmii au constatat 8.092 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2,8 milioane de lei.

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 166 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 703 sancțiuni contravenționale în valoare de 216.500 de lei.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *