Ziarul care ține cu românul

MAI – Prevenirea și combaterea faptelor ilegale

Tineri încătușați după ce au furat bijuterii și bani

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.289 de evenimente, 2.859 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.430 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 801 posibile infracțiuni, aproximativ 24 % dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 33 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 8 autori în 6 dosare penale cu AN, aflate în evidență.

De asemenea, au depistat 10 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 175 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 184 de fapte penale.

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au continuat acțiunile care au vizat menținerea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor grave de circulație. În urma abaterilor constatate, polițiștii rutieri au reținut 653 de permise de conducere și au retras 258 de certificate de înmatriculare.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *