Ziarul care ține cu românul

MAI – Prevenirea și combaterea faptelor ilegale la nivel național

Tineri încătușați după ce au furat bijuterii și bani

În ultimele 24 de ore, principalele misiuni ale efectivelor Ministerului Afacerilor Interne au fost prevenirea și combaterea faptelor ilegale, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat și asigurarea intervenției eficiente în situații de urgență.

Structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.031 de evenimente, 2.693 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.338 circumscrise situațiilor de urgență.La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 873 posibile infracțiuni, aproximativ 19 % dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 85 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 42 de autori în 33 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

Echipajele de poliție au depistat 16 persoane urmărite național sau internațional

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 128 de fapte penale.

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au continuat acțiunile care au vizat menținerea siguranței pe drumurile publice.

În urma abaterilor constatate, polițiștii rutieri au reținut 491 de permise de conducere și 236 de certificate de înmatriculare.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *