Anchete jurnalistice

Ordine de protecție emise după intervențiile în cazuri de violență domestică la Sibiu

Ieri,un tânăr din orașul Tălmaciu a sesizat polițiștii cu privire la amenințările tatălui său,aflat în stare de ebrietate.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tălmaciu au intervenit în regim de urgență și, constatând existența unui risc iminent la adresa siguranței tânărului, au emis un ordin de protecție provizoriu prin care bărbatului i s-a interzis, printre altele, să se apropie de locuință la o distanță mai mică de 100 de metri.

În jurul orei 21,30, bărbatul însă a revenit la domiciliu, încălcând astfel prevederile ordinului emis cu câteva ore în urmă, iar din cauza faptului că se manifesta recalcitrant și agitat, polițiștii au luat măsura internării sale nevoluntare în Spitalul de Psihiatrie Sibiu.

În jurul orei 17,30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva unui bărbat în vârstă de 29 de ani, din Ghijasa de Sus, după ce s-a constatat că manifestă un comportament periculos față de concubina sa, agresând-o fizic.

În jurul orei 18,30, polițiștii Secției de Poliție Urbană Sibiu au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva unei tinere în vârstă de 19 ani, din municipiul Sibiu, după ce, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânăra și-ar fi agresat fizic fratele și tatăl, în locuința din municipiul Sibiu.

În toate cauzele enunțate mai sus, au fost deschise dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență domestică.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea unităților de parchet competente.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE