Ziarul care ține cu românul

Reținut de oamenii legii după o bătaie aplicată

Prins de polițiști după ce a furat dintr-un restaurant

În ziua de 26 ianuarie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de hărțuire (două acte materiale), distrugere, amenințare și loviri sau alte violențe, și au reținut un bărbat de 40 de ani.

După bătaie victima a avut nevoie de 2-3 zile de îngrijiri medicale

Din cercetări s-a stabilit că în perioada august – noiembrie 2022, cel în cauză ar fi hărțuit pe fosta prietenă, pe care ar fi urmărit-o fără un interes legitim, iar pe fondul relației acesteia cu un alt bărbat, ar fi provocat distrugeri la autoturismul celui în cauză, l-ar fi amenințat, iar la data de 22 noiembrie 2022 l-ar fi lovit, provocându-i leziuni ce au fost estimate din punct de vedere medico-legal la 2-3 zile de îngrijiri.

În ziua de 26 ianuarie a.c., în baza unui mandat de aducere, bărbatul de 40 de ani a fost depistat la domiciliul său din comuna Calopăr, județul Dolj, și condus la sediul poliței, unde, după administrarea probatoriului, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 27 ianuarie, să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *