Ziarul care ține cu românul

Reținut și cercetat pentru furt calificat de polițiștii sibieni

Tineri încătușați după ce au furat bijuterii și bani

Polițiștii Biroului Investigații Criminale au reținut ieri un bărbat bănuit de săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat, mai precis a două biciclete cu un prejudiciu estimat la 13.000 de lei.

Ambele infracțiuni s-au produs în municipiul Sibiu, în perioada 03 – 26 septembrie a.c., iar în urma activităților specifice desfășurate a fost identificat un sibian, în vârstă de 25 de ani, bănuit de săvârșirea acestor fapte.

În cadrul cercetărilor, cele 2 biciclete reclamate ca sustrase au fost recuperate de către polițiștii de la investigații criminale și restituite proprietarilor.

În urma probatoriului administrat și audierii acestuia, la data de 29 septembrie a.c., s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Sibiu, urmând a fi prezentat în cursul acestei zile Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările în acest dosar continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *