Ziarul care ține cu românul

Tineri încătușați după ce au furat bijuterii și bani

Tineri încătușați după ce au furat bijuterii și bani

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila – Postul de Poliție Șinca au reușit identificarea și prinderea autorilor a cinci infracțiuni de furt,după ce au furat mai multe bijuterii și bani , fapte ce au fost sesizate în zona de competență.

Cercetările efectuate în cazul furturilor reclamate,  fiind vorba despre trei tineri, domiciliați în localitatea Perșani, județul Brasov.

În luna octombrie au pătruns într-o locuință și au furat bijuterii si bani

Asfel, începând cu luna octombrie a anului trecut, doi dintre aceștia ar fi escaladat gardul unui imobil și ar fi pătruns apoi în locuință, de unde ar fi sustras o sumă de bani și bijuterii.

De asemenea, cercetările au indicat faptul că tinerii ar fi sustras la sfârșitul anului trecut și începutul anului curent mai multe bunuri, din difereite proprietăți, prin care au creat un prejuduciu de peste 7.500 lei, în faptele pentru care sunt cercetați.

În baza materialului probator existent în dosarul de urmărire penală constituit, polițiștii au dispus continuarea cercetărilor față de persoanele bănuite, acestea fiind reținute pentru o perioadă de 24 de ore și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.

Cercetările sunt continuate de către polițiști sub coordonarea procurorului de caz, iar la finalizarea cercetărilor va fi propusă soluția legală.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *