Ziarul care ține cu românul

Trei medieșeni prinși după ce au furat produse de 1.500 de lei

Prins de polițiști după ce a furat dintr-un restaurant

La data de 19 ianuarie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reținut 3 tineri, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, după ce au furat dintr-o societate comercială.

Reținuți după ce au furat dintr-un magazin – Prejudiciu de 1.500 de lei

Cei trei medieșeni, în vârstă de 16, 18, respectiv 19 ani, sunt bănuiți că, în noaptea de 17/18 ianuarie a.c., prin forțarea sistemelor de închidere ale ușilor de acces, ar fi pătruns într-o societate comercială de pe strada Gravorilor și ar fi furat produse alimentare și băuturi alcoolice în valoare de 1.500 de lei.

Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, polițiștii medieșeni au luat măsura reținerii celor 3 tineri pentru 24 de ore,sub acuzația de furt calificat.

Aceștia vor fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *