Nu puteţi împiedica hoţii să încerce să vă jefuiască, dar puteţi evita acest lucru, fiind atenţi cum şi unde utilizaţi telefonul mobil, care reprezintă o atracție pentru aceștia. În situația în care asistați la un furt de telefon sau sunteți victima sa, Poliția Brașov vă recomandă să parcurgeți următorii pași :
- În primul rând, va trebui să alertați persoanele din jur și să strigați, strigătul de ajutor putând uneori descuraja agresorii.
- Apoi, nu trebuie să opuneți rezistență atunci când agresorul încearcă să vă ia telefonul mobil, deoarece viața e mai prețioasă decât un bun.
- Următoarea etapă logică după ce v-a fost furat telefonul este un apel la 112 și apoi să activați servicii de tip Find My Phone sau aplicații de acest tip pe care le aveți la dispoziț Ca metodă de prevenire nu strică nici să aveți un lockscreen cu parolă sau acel model cu puncte ce trebuie unite, celebru pe Android.
- Când se întâmplă, este important să aveţi un as în mânecă, o modalitate de a face telefonul inutil sau, cel puţin, să protejaţi datele personale stocate:
- Instalaţi o aplicaţie Anti-Furt- când vine vorba de protecţia smartphone-urilor, majoritatea aplicaţiilor vă vor ajuta să luați una sau mai multe dintre următoarele măsuri:
- Să localizaţi dispozitivul,
- Să ştergeţi datele de pe dispozitiv,
- Să închideţi dispozitivul
- Să solicitaţi un cod de securitate pentru a-l debloca
- Utilizaţi mai multe niveluri de securitate- pentru a fi siguri că sunteţi protejat, nu utilizaţi niciodată aceeaşi parolă pentru toate conturile şi nu folosiţi date comune, cum ar fi numele sau data naşterii, ca parole.
Pentru a evita să fiți victime ale hoților de telefone mobile :
- Atunci când achiziționați un telefon mobil, fie și la mâna a doua, va trebui să solicitați actele de proveniență pentru acel terminal și să verificați dacă seria IMEI corespunde pe cutie și fizic pe aparat, după înlăturarea acumulatorului sau apăsând combinația de taste *#06# . Seria IMEI este unică și este alcătuită din 15 caractere (cifre).
- Nu țineți telefoanele mobile, portofelele şi alte bunuri de valoare în rucsaci, plase de cumpărături, buzunare din spatele pantalonilor, iar dacă le păstraţi în poşetă sau borsetă, asiguraţi-vă că acestea sunt închise cu fermoar sau nasturi, cât mai aproape de corp şi protejate de braţ.
- În pieţe şi magazine, când staţi la coadă sau la un raion, nu permiteţi să fiţi îmbulzit, înghesuit, iar dacă se întâmplă totuşi, verificaţi de îndată că aveţi toate bunurile la locul lor, inclusiv telefonul mobil.
- Fiţi atent la persoanele care se dau drept prietenii dumneavoastră, se prefac că se bucură să vă revadă şi vor să vă îmbrăţişeze. Fiţi reţinuţi pentru că aceştia sunt de fapt hoţi care vă urmăresc pentru a vă buzunări.
Subcomisar de poliție Alina-Maria IVAN