Peste 500 metri cubi de material lemnos fără documente, confiscați de polițiști

ACȚIUNE PENTRU PROTEJAREA FONDULUI FORESTIER

 

Peste 1.300 de polițiști au acționat la nivel național pentru verificarea legalității activităților derulate în domeniul silvic. Pentru neregulile constatate au fost întocmite 93 de dosare penale în care sunt cercetate 166 de persoane și au fost confiscați 555 de metri cubi de material lemnos fără documente legale. 

 

În perioada 29 mai – 4 iunie 2020, sub coordonarea de specialitate a Direcției de Ordine Publică, polițiștii au acționat la nivel național pentru protejarea fondului forestier și prevenirea și combatere faptelor ilicite în domeniul silvic.

Astfel, au fost efectuate 283 de acțiuni și 933 de controale, 80 dintre acestea fiind în fondul forestier, 70 pentru verificarea provenienței, prelucrării, depozitării şi valorificării lemnului, 756 pentru verificarea legalității transportului materialului lemnos, restul vizând alte activități.

Au fost verificate 2.450 de vehicule și 268 de obiective cum sunt exploatări forestiere, instalații de debitat, depozite, târguri, piețe, oboare și ocoale silvice.

Pentru neregulile constatate în domeniul silvic au fost înregistrate 93 de dosare penale în care sunt cercetate 166 de persoane.

De asemenea, au fost confiscați 555 mc. de lemn fără documente legale, în valoare de peste 320.000 de lei.

La activități, alături de cei peste 1.300 de polițiști, au participat reprezentanți ai Jandarmeriei Române, Poliției de Frontieră, Gărzii Forestiere, Romsilva, precum și ai ocoalelor silvice de regim.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *