Primăria Sibiu a contractat modernizarea a încă 7 străzi de pământ

Primăria Sibiu a contractat modernizarea a încă șapte străzi de pământ

 

Primarul Astrid Fodor a semnat contractul pentru execuția lucrărilor de modernizare a încă șapte străzi de pământ, valoarea investiției finanțate din bugetul local al Sibiului ridicându-se la 4,88 milioane lei.

Astfel, constructorul SC Geiger Transilvania SA are la dispoziție 8 luni de la emiterea ordinului de începere pentru a moderniza străzile Rovine, Anul 1848, Stejarului, Flacăra și Tineretului din cartierul Gușterița, strada Cisnădioara din cartierul Tilișca și strada 16 februarie din zona Cibinului.  

Contractul prevede lucrări ample pe toate aceste străzi. Se vor moderniza rețelele de apă și canalizare, carosabilul și trotuarele vor fi amenajate cu asfalt, vor fi instalate corpuri de iluminat cu LED și se va instala tubulatura subterană pentru coborârea de pe stâlpi a cablurilor suspendate.

Precizăm că în prezent sunt contractate lucrările de modernizare pe alte 23 de străzi de pământ din cartierele Turnișor, Gușterița, Terezian, Lazaret, Țiglari, acestea urmând să fie finalizate anul acesta.

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *