Primăria Sibiu redeschide Centrul de informare turistică, complet modernizat
Primăria Sibiu redeschide de vineri, 5 iunie Centrul de informare turistică din sediul din Piața Mare, după ce acesta a fost modernizat. Centrul va fi deschis de luni până vineri între orele 10 și 18, iar sâmbăta și duminica, între orele 12 și 18.
“Sperăm ca turiștii să revină la noi în oraș cât mai repede. Atât Primăria, cât și operatorii din HoReCa și administratorii de muzee și obiective turistice, ne-am pregătit și am luat măsuri pentru siguranța oaspeților care vor sosi în Sibiu. Astăzi redeschidem centrul de informare turistică din Piața Mare, după ce l-am modernizat, atât ca aspect, cât și ca mod de informare a turiștilor.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
Din punctul de vedere al aspectului, întreg mobilierul Centrului a fost înlocuit. A fost instalat un nou pupitru de interacțiune cu turiștii, bănci cu încărcătoare pentru dispozitive electronice și a fost creată o mică zonă pentru discuții, cu o masă și scaune. De asemenea, pentru că această încăpere are funcțiune și de sală de expoziții, s-au achiziționat noi panouri de expunere a imprimatelor.
Modalitatea de informare a turiștilor a fost îmbunătățită. Pe lângă informațiile oferite verbal de funcționari și materialele de informare tipărite, în Centru au fost instalate cinci ecrane LED pe care vor rula filme informative cu privire la destinația turistică Sibiu, obiective turistice, viața culturală a orașului și modalități de petrecere a timpului liber în Sibiu. Unul dintre ecrane este îndreptat spre Piața Mare astfel încât turiștii să poată primi informații și în afara programului Centrului. Turiștii vor avea la dispoziție și un pupitru cu trei tablete conectate la internet pentru a căuta diverse informații de interes.
Reamintim faptul că în piețele centrale ale Sibiului este disponibilă o rețea de WiFi gratuit – SIBIU FREE WI-FI – care poate fi utilizată în egală măsură atât de sibieni, cât și de turiști.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!