Statistici COVID-19 la Sibiu

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 533 de persoane (dintre care 500 adulți și 33 copii). Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 451 de persoane, iar 44 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.

La data curentă, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu monitorizează un număr de 1968 persoane izolate și 40 persoane în carantină.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției a pus la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice două numere de telefon (0269-211254 și 0269-216103 și adresă de mail [email protected]), la care sibienii au efectuat în ultimele 24 de ore 108 de apeluri pentru a solicita diferite informații, în contextul COVID-19. Menționă că, activitatea Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției se desfășoară operativ non-stop la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice locale, în vederea gestionării tuturor situațiilor apărute în contextul prevenirii răspândirii virusului SARS CoV-2.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 38 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 114 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de alertă.

În cadrul activităților desfășurate ieri, 11 iunie, au fost verificate 1338 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. În urma activităților, au fost identificate 6 persoane care nu au respectat măsura izolării, fiind aplicate 6 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 11.000 de lei.

Dragi sibieni, în ultimele 3 luni, am avut parte de provocări fără precedent, și dificil de acceptat și gestionat. La finalul săptămânii trecute în județul nostru, timp de 3 zile nu s-a înregistrat nici un caz pozitiv de COVID-19. Cu toate acestea, deși ne-am bucurat cu toții de aceste vești bune, bucuria nu a durat prea mult. Zi de zi, numărul de cazuri a fost în creștere, astăzi însă s-au înregistrat 10 noi cazuri pozitive în județul nostru. O situație ce nu poate fi ignorată!

Fac un apel la fiecare dintre dumneavoastră și vă rog să fiți responsabili! Pericolul nu a trecut! Este important să ne comportăm responsabil, întrucât este mult mai ușor să previi decât să tratezi!

 

Purtați mască, respectați o igienă atentă și păstrați distanța fizică! Sunt cele mai importante acțiuni pe care le putem face și care ne pot salva de momente grele, nu doar pe noi ci și pe cei dragi!

 

Vă doresc multă sănătate tuturor!” – transmite Prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *