Ziarul care ține cu românul

FITS 2022, ÎN SIGURANȚĂ

La nivelul Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu s-au luat măsuri suplimentare pentru ca cea de a 29-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru să se desfășoare în bune condiții, fără incidente.

Astfel, în perioada 24.06 – 03.07.2022, polițiștii sibieni vor fi la datorie, acționând în sistem integrat, principalele obiective fiind asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, premergător și pe timpul desfășurărilor manifestărilor circumscrise acestui eveniment, precum și prevenire victimizării prin furturi din buzunare, din auto, tâlhării, dar și consum de substanțe psihoactive.

În cele 10 zile ale Festivalului, polițiști de la ordine publică, rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, investigații economice, criminalistică, prevenire, siguranță școlară, alături de cuplurile chinotehnice vor fi în teren.

Printre măsurile aplicate la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu enumerăm:

– intensificarea acţiunilor de patrulare în zonele cu afluenţă numeroasă de persoane, pentru combaterea tâlhăriilor, furturilor de/din bagaje, din buzunare, precum și din auto;

– depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care prin comportament sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică;

– restricţionarea şi, după caz, devierea traficului rutier pe traseele şi zonele de desfăşurare a manifestărilor artistice;

– identificarea, verificarea şi monitorizarea persoanelor cunoscute cu un comportament violent, deviant, a deţinătorilor de armament care pot reprezenta un factor de risc asupra climatului de ordine şi siguranţă publică;

– în ceea ce privește acțiunile derulate pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, alături de cei ai Biroului Siguranță Școlară, împreună cu specialiștii Centrului de prevenire, evaluare si consiliere antidrog Sibiu (structura teritorială a Agenției Naționale Antidrog) vor desfășura activități ce au avut drept scop conștientizarea tinerilor asupra riscurilor la care se expun în cazul consumului de substanțe psihoactive.

Pentru siguranţa dumneavoastră, vă recomandăm:

– Parcaţi vehiculele în spaţiile sau parcările special amenajate! În autoturisme nu trebuie lăsate la vedere bunuri de valoare!

– Aveţi grijă de bunurile pe care le aveţi asupra dumneavoastră când vă aflaţi în mulţime, în magazine, în mijloacele de transport în comun;

– Este bine să fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele cunoscute întâmplător;

  • Nu afişaţi ostentativ bunurile de valoare atunci când vă aflaţi în locuri publice!

  • Nu răspundeţi la provocări cu violenţă, încercaţi să evitaţi conflictele, iar dacă nu reuşiţi, sunaţi de urgenţă la numărul 112, apel gratuit!

  • Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice, comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de consumul de alcool!

Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi! Dacă observaţi lipsa copilului, adresați-vă imediat celui mai apropiat polițist pe care îl întâlniți sau sunaţi la numărul de urgenţă 112! 

Este bine ca cei mici să cunoască numele complet al părinţilor, numărul de telefon, precum şi adresa de domiciliu, deoarece, la astfel de evenimente, riscul de a se rătăci creşte.

Pentru siguranță în trafic, polițiștii rutieri recomandă :

– utilizarea mijloacelor de transport în comun în detrimentul autoturismelor personale în contextul în care derularea FITS atrage creșterea valorilor de trafic, în special, în municipiul Sibiu, dar și în împrejurimi;

– informarea asupra restricțiilor de trafic impuse pe anumite străzi sau bulevarde;

– respectarea semnalelor polițiștilor rutieri aflați în trafic pentru dirijarea circulației;

– și nu în ultimul rând, respectarea normelor rutiere.

Apelăm la sprijinul cetățenilor și le mulțumim acestora pentru înțelegerea acordată cu privire la acest eveniment de o importanță deosebită pentru orașul nostru.

Noi suntem la datorie în această perioadă!

În caz de nevoie, nu ezitați să ne cereți ajutorul sau să apelaţi 112 – Apelul Unic de Urgenţă!

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *