4 mandate de percheziție la solicitarea autorităților din Italia

PERCHEZIȚII, LA SOLICITAREA AUTORITĂȚILOR DIN ITALIA

La data de 12 mai a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Dej, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, au pus în executare 4 mandate de percheziție, emise de către Judecătoria Dej, în baza unui ordin european de anchetă transmis de autoritățile italiene.

Perchezițiile au fost efectuate la locuințele unor persoane din municipiul Dej, bănuite de săvârșirea faptelor de falsificarea documentației administrative, traficul și deținerea ilicită de droguri veterinare, exercitarea profesiei abuzive, înșelăciune și trafic ilegal de pui de bulldog francez.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite 24 de exemplare canine, carnete de sănătate și pașapoarte pentru animale, microcipuri, precum și medicamente de uz veterinar.

Întreaga documentație urmează a fi înaintată autorităților italiene, în vederea continuării cercetărilor.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *