Un tânăr de 18 ani, cercetat pentru infracțiuni rutiere, se află în arest după ce a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Biroului Rutier
În după-masa de ieri,19 mai, în urma activităților desfășurate, polițiștii Biroului Rutier au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 18 ani, din Petroșani, județul Hunedoara, cercetat pentru comiterea mai multor infracțiuni la regimul rutier.
Acesta a fost depistat în municipiul Bistrița, la volanul unui autoturism care avea aplicat un număr de înmatriculare confecționat din carton și i-au fost efectuate semnale regulamentare de oprire, însă acesta nu s-a conformat. Autoturismul a oprit în scurt timp de un alt echipaj din cadrul Biroului de Ordine Publică, iar conducătorul auto a fost imobilizat și condus la sediul Poliției Municipiului Bistrița.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autovehiculul figurează ca fiind radiat din circulație. Totodată, autoturismul aparține unei femei de 34 de ani, din Bistrița și ar fi fost sustras de pe o stradă din municipiu. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În prezent, acesta se află în arestul Inspectoratului de Poliției Județean Bistrița-Năsăud și va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit de Biroul Rutier Bistrița, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul cu număr fals și furt în scop de folosință.
Unbărbat de 30 de ani a fost depistat la volanul unui autoturism, deși consumase alcool și avea dreptul de a conduce suspendat
În această dimineață, în jurul orei 00:43, în cadrul acțiunilor preventive și de monitorizare a traficului rutier desfășurate, polițiștii rutieri din Bistrița au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Calea Dejului din municipiu.
Fiind efectuate verificări, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are permisul de conducere suspendat, iar rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier.
Controale desfășurate de polițiștii Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice și silvicultori pentru protejarea fondului forestier
Cherestea fără documente legale, în valoare de peste 5800 de lei, ridicată în vederea confiscării
La data de 19 mai a.c., ac, polițiștii specializați în combaterea delictelor silvice din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu reprezentanți ai Ocolului Silvic Bistrița Bârgăului au efectuat controale pe raza comunelor de pe valea Bârgăului. Verificările au vizat combaterea activităților ilicite în domeniile economice specifice exploatării, prelucrării, comercializării și transportului materialului lemnos.
Astfel, au fost oprite pentru control 14 transporturi de material lemnos, iar pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 5000 de lei, conform Legii 171/2010.
Totodată, ca măsură complementară, a fost dispusă confiscarea cantității de 9,15 m.c. de cherestea, în valoare de 5.861 lei, transportată fără documente legale de proveniență.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!