BĂRBAT URMĂRIT INTERNAȚIONAL PENTRU 12 FURTURI, COMISE ÎN DOUĂ ȚĂRI, DEPISTAT

La data de 11 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt au pus în executare un mandat european de arestare, faţă de un bărbat, de 40 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt.

În fapt, pe numele bărbatului, autoritățile judiciare din Franţa au emis un mandat european de arestare, în vederea executării unei pedepse de 5 ani de închisoare, pentru săvârşirea a 10 infracţiuni de furt, în anul 2018, constând în sustragerea de unelte agricole, utilaje, parfumuri sau bijuterii.

De asemenea, pe numele acestuia, autoritățile judiciare din Belgia au emis un mandat european de arestare, în vederea executării unei pedepse de 5 ani de închisoare, pentru săvârşirea a 2 infracţiuni de furt, în anul 2018, constând în sustragerea de unelte sau utilaje agricole.

Schimbul de date şi informaţii a fost realizat prin Biroul Sirene – Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională.

Polițiștii de investigații criminale au prezentat urmăritul internațional Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, fiind reținut pentru 24 ore.

Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Dolj.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *