În perioada 20 – 22 mai a.c., polițiștii sibieni au continuat acțiunile de impunere a unui climat de siguranță în trafic. În urma activităților desfășurate, au fost constatate 18 infracțiuni la regimul rutier, au fost reținute 43 de permise de conducere, au fost retrase 48 de certificate de înmatriculare și au fost aplicate 550 de sancțiuni contravenționale în valoare de 180.000 de lei.
Medias
La data de 20 mai a.c., în jurul orei 17,00, în municipiul Mediaș, un autoturism condus pe strada Stăvilarului a acroșat o bicicletă condusă de o minoră în vârstă de 7 ani, pe care transporta o altă minoră în vârstă de 8 ani.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a minorei în vârstă de 7 ani, care a fost transportată la spital conștientă.
Imediat după producerea accidentului, șoferul a părăsit locul fără încuviințarea polițiștilor, bărbatul fiind depistat în jurul orei 20,00, pe raza localității Târnava. Este vorba despre un medieșean în vârstă de 45 de ani.
La nivelul Biroului Rutier Mediaș s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv părăsirea locului producerii accidentului fără încuviințarea polițiștilor.
Buzd
La data de 20 mai a.c., în jurul orei 17,30, în localitatea Buzd, polițiștii Secției de Poliție Rurală Mediaș au depistat un localnic în vârstă de 44 de ani în timp ce conducea un autoturism fără a deține acest drept.
Pe numele conducătorului auto s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
La data de 21 mai a.c., în jurul orei 03,00, în municipiul Sibiu, polițiștii Secției de Poliție Urbană Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Mirăslău, la volanul căruia a fost identificat un sibian în vârstă de 19 ani.
Testarea șoferului cu aparatul Drugtest a indicat valoare pozitivă la o substanță psihoactivă, tânărul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism.
De asemenea, polițiștii au constatat că autorizația de circulație provizorie a autoturismului condus era expirată din data de 17 mai.
În urma celor constatate, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența substanțelor psihoactive, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
Bruiu
La data de 21 mai a.c., în jurul orei 07,30, în comuna Bruiu, polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 19 ani.
Testarea tânărului cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.
După recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Strada Lunga
La data de 21 mai a.c., în jurul orei 12,30, un bărbat a sesizat I.P.J. Sibiu cu privire la faptul că un bărbat necunoscut i-ar fi sustras autoturismul de pe strada Lungă din municipiul Sibiu, cu intenția de a se deplasa spre localitatea Șura Mică.
La scurt timp, pe raza localității Șura Mică, polițiștii au depistat autoturismul în cauză și bărbatul bănuit că ar fi sustras autovehiculul.
Este vorba despre un localnic din Șura Mică, în vârstă de 43 de ani, a cărui testare alcoolscopică a indicat o valoare de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, la nivelul Poliției Orașului Ocna Sibiului, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de furt, respectiv conducere sub influența alcoolului.
Medias
La data de 21 mai a.c., în jurul orei 23,45, în municipiul Mediaș, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada A. I. Moraru de către o localnică în vârstă de 18 ani.
Testarea tinerei cu apartul Drugtest a indicat rezultat pozitiv la o substanță psihoactivă, medieșeanca fiind însoțită la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism.
În cauză, s-au întocmit actele în vederea efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
La aceleași dată și oră, tot în municipiul Mediaș, de această dată pe strada Gheorghe Lazăr, o altă conducătoare auto, medieșeancă în vârstă de 41 de ani, a fost testată cu dispozitivul de detectare a substanțelor psihoactive, aparat care a indicat valoare pozitivă la o substanță psihoactivă.
După recoltarea probelor biologice, s-au întocmit actele în vederea efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
Sibiu
La data de 22 mai a.c., în jurul orei 08,00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus în regim taxi de către un sibian în vârstă de 58 de ani.
Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.
La nivelul Biroului Rutier Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Strada Calafat
La data de 23 mai a.c., în jurul orei 00,15, în municipiul Mediaș, pe strada Calafat, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au depistat o altă conducătoare auto a cărei testare cu aparatului Drugtest a indicat rezultat pozitiv la o substanță psihoactivă.
Este vorba despre o localnică în vârstă de 19 ani, cercetată penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.