Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea și Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, au participat cu efective pentru a asigura măsuri de ordine și siguranță publică cu ocazia desfășurării manifestației de protest din municipiul Rm.Vâlcea, din data de 29.03. a.c., acționând pentru protecția participanților dar și a celorlalți cetățeni, totodată aducându-le la cunoștință, prevederile legale în vigoare, precum și consecințele nerespectării acestora.
Jandarmii Vâlceni au fost mobilizați în vederea asigurării condițiilor de siguranță pentru exercitarea dreptului constituțional la liberă exprimare și au monitorizat permanent respectarea de către participanți a prevederilor legale în vigoare cu privire la măsurile dispuse în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID 19.
În acest sens, pe timpul stării de alertă, numarul maxim de persoane care pot participa la adunări publice, mitinguri și demonstrații, este de 100 persoane, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță sanitară și cu declararea prealabilă.
Protestul s-a încheiat în jurul orei 22.00, fără evenimente majore.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!