Participarea Președintelui României, Klaus Iohannis, la reuniunea Consiliului European

Primirea de către Președintele României, a Președintelui Republicii Italiene, Sergio Mattarella

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa în perioada 24-25 iunie 2021, la reuniunea Consiliului European, la Bruxelles, Regatul Belgiei.

Principalele subiecte de pe agenda reuniunii vizează coordonarea la nivelul Uniunii Europene în contextul pandemiei de COVID-19, procesul de redresare economică a Uniunii, gestionarea fenomenului migrației, relațiile externe ale UE, în special relația cu Turcia, în contextul situației din Mediterana de Est, și relația cu Federația Rusă.

De asemenea, Președintele României va participa la Summitul Euro în format extins, în care vor fi abordate provocările economice pentru Zona Euro în contextul pandemiei de COVID-19, precum și progresele înregistrate cu privire la Uniunea Bancară și Uniunea Piețelor de Capital.

Totodată, în marja Consiliului European, liderii Uniunii Europene vor avea o întâlnire cu Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, reconfirmat pentru un nou mandat de 5 ani la conducerea organizației. Agenda de discuții va cuprinde subiecte precum multilateralismul, combaterea schimbărilor climatice, drepturile omului, pacea, dezvoltarea și redresarea globală post COVID-19.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *