În data de 26.03.2024, începând cu ora 10:00, a avut loc ședința Colegiului Prefectural, prezidată de domnul prefect, Mircea Dorin Crețu alături de domnii subprefecți, Șebu Sebastian și Florea Gabriel, având următoarea ordine de zi:
Evoluția încasărilor bugetului general consolidat în anul 2023, comparativ cu anul 2022, temă susținută de domnul Radu Dobre- Șef administrație, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu.
În anul 2023 Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus toate eforturile pentru a asigura un ritm accelerat procesului de digitalizare, în scopul atingerii obiectivelor instituţiei privind îmbunătăţirea conformării voluntare, combaterea evaziunii fiscale şi creşterea eficienţei colectării, asigurându-se atât scăderea costului colectării ( la nivel de agenţie) cât şi a costului conformării ( la nivelul contribuabililor).
Activitatea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Sibiu în perioada 2022-2023 a continuat pe linia reformelor menite să asigure creşterea capacităţii de colectare a veniturilor bugetare şi reducerea decalajului fiscal, fiind în strânsă corelare cu obiectivele şi ţintele asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
În structura contribuabililor administrați în anul 2023 la nivelul A.J.F.P. SIBIU, comparativ cu anul precedent se constată o creștere cu 2,90 % a numărului total de contribuabili administrați în anul 2023 comparativ cu perioada similară a anului 2022 , respectiv o creștere cu 4,48 % în cazul persoanelor juridice administrate şi cu 2,55 % în cazul persoanelor fizice.
În ceea ce privește veniturile bugetare se constată o creștere semnificativă a veniturilor bugetare nete colectate în anul 2023, comparativ cu perioada similară a anului precedent. Astfel încasările totale nete din anul 2023 comparativ cu perioada similară a anului 2022 au fost mai mari cu 18,06 %( 668,32 milioane lei). La bugetul de stat s-au încasat 2.014,19 mil. lei, cu 21,93 % mai mult față de anul 2022 ( 1.651, 96 mil. lei).
La bugetul asigurărilor sociale de stat s-au încasat 1.643,68 mil. lei
La bugetul asigurărilor sociale de stat s-au încasat 1.643,68 mil. lei înregistrându-se o creștere a volumului sumelor încasate cu 15,59 % fata de anul 2022 (1.421,96 mil. lei).
La bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate s-a înregistrat o creștere a volumului sumelor încasate în anul 2023 cu 84,92 mil lei , respectiv 666,42 mil. lei fata de 581,50 mil. lei în anul 2022.
Bugetul asigurărilor sociale pentru șomaj în anul 2023 – 44,30 mil lei.
La bugetul asigurărilor sociale pentru șomaj în anul 2023 a fost colectată suma de 44,30 mil lei.
În scopul creștere gradului de colectare a veniturilor la bugetul general consolidat, reducerii arieratelor la bugetul general consolidat și preîntâmpinării formării de noi arierate, în cursul anului 2023 A.N.A.F. a îndrumat și monitorizat permanent activitatea organelor fiscale în materie de colectare a creanțelor bugetare, datorate de contribuabili persoane fizice si juridice, prin :
* informarea contribuabililor privind facilităţile fiscale de care pot beneficia în anul 2023;
* intensificarea activităţilor de informare şi stimulare a contribuabililor privind depunerea declaraţiilor, cererilor şi a altor documente prin intermediul utilizării serviciului Spaţiu Privat Virtual (SPV), în scopul minimizării contactului cu contribuabilii, reducerii timpului alocat de contribuabili informării pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale, reducerii costurilor alocate în procesul de administrare a veniturilor şi degrevării activităţii salariaţilor din cadrul unităţilor fiscale. Menţionăm faptul că în prezent înregistrăm cu grad ridicat de depunere voluntară a declaraţiilor fiscale pe tipuri de impozite de 94,72 %;
* monitorizarea contribuabililor care înregistrează cele mai mari arierate certe;
* promovarea utilizării serviciilor de plată on-line şi a celei prin intermediul cardurilor bancare;
* asigurarea de asistenţă şi îndrumare specializată, pe categorii de contribuabili, atât în scris prin răspunsuri oferite la solicitarile contribuabililor cât şi telefonic;
* pentru asigurarea serviciilor oferite contribuabililor pe bază de programare online, la mezaninul clădirii a fost amenajată o încăpere destinată exclusiv acestui scop, dotată cu birou, scaune şi calculator, informaţiile despre accesul la aceasta fiind afişate în holul de la intrarea în instituţie.
Îmbunătăţirea activităţii de executare silită şi de acordare a eşalonărilor la plată
Se menționează că în perioada 01.01.2023-31.12.2023 prin activitatea de executare silită s-au încasat 249.524.231 lei cu 82.808.177 lei mai mult decât în perioada similară a anului 2022 ( 166.716.054 lei), respectiv o creştere de 49,67 %.
În anul 2023 au fost aprobate 863 de eşalonări, pentru arierate totale în valoare de 111.414 510 lei, respectiv cu 32,96 % mai mult faţă de anul 2022, cand au fost aprobate 859 eşalonări la plată pentru arierate în valoare de 83.797.946 lei.
În concordanţă cu obiectivele cuprinse în Programul de Guvernare 2020 – 2024, principalele deziderate pentru anul în curs sunt:
* creşterea conformării voluntare, prin impulsionarea conformării voluntare a contribuabililor la declararea on-line şi plata obligaţiilor fiscale;
* creşterea eficienţei colectării, prin creșterea numărului de contribuabili care accesează facilitățile fiscale oferite, prin utilizarea unor pârghii eficace şi eficiente, în vederea recuperării arieratelor;
* impulsionarea activității de executare silită, evitându-se acumularea de noi arierate, dar și eventualele cazuri de fraudă fiscală;
* creşterea calităţii serviciilor oferite contribuabililor, prin implementarea şi dezvoltarea canalelor moderne de comunicare, în vederea creşterii procentului de utilizare de către contribuabili a mijloacelor electronice şi implicit reducerea costurilor de conformare ale contribuabilillor;
* dezvoltarea sistemului de control intern managerial;
* îmbunătăţirea managementului resurselor umane, redistribuirea personalului în funcţie de necesităţi şi creşterea nivelului de pregătire profesională a angajaţilor;
* înaintarea unor propuneri legislative, organizatorice și tehnice concrete către conducerea ANAF în vederea informatizării și automatizării unor procese, eficientizării activității și reducerii costului colectării, totodată vom propune implicarea structurilor competitive din cadrul AJFP Sibiu în cadrul unor proiecte-pilot, derulate în special în zona de informatizare.
Dinamica relațiilor de muncă și dezvoltarea dialogului social în scopul promovării unor relatii de muncă echitabile la nivelul județului Sibiu, temă susținută de doamna Mihaela Cătană – Șef Birou Contracte Colective de Muncă și Monitorizare Relații de muncă în cadrul ITM Sibiu.
Evoluția schimbărilor de pe piața muncii în ultimii ani au determinat noi abordări politice atât la nivelul Uniunii Europene cât și la nivel național. În plan național, pe lângă modificările aduse legislației muncii în ultimii ani, în vederea adaptării la noile provocări, la evoluția socio-economică pe plan mondial și european și ca efect al globalizării, măsurile cuprinse în programele de guvernare în domeniul muncii au ca obiectiv încurajarea muncii, flexibilizarea pieței muncii, promovarea și garantarea unor relații de muncă echitabile, de natură să asigure protecția socială a salariaților.
Perspectivă, relația angajat – angajator reprezintă un obiectiv important al Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu
Din această perspectivă, relația angajat – angajator reprezintă un obiectiv important al Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu, în domeniul relațiilor de muncă, pe baza căruia au fost stabilite acțiunile din Programul Cadru de Acţiuni al Inspecţiei Muncii și al Inspectoratului Teritorial de Muncă.
Dinamica relațiilor de muncă la nivelul județului Sibiu în anul 2023
Conform datelor din registrul general de evidență a salariaților, din numărul total de 15671angajatori activi înregistrați în județul Sibiu la data de 31.12.2023, un procent de 87,83% îl reprezintă microintreprinderile, 9,54% societățile mici, 2,16% societățile mijlocii și 0,47% societățile mari.
Evoluţia numărului de angajatori activi: dacă la 31 decembrie 2023 numărul angajatorilor activi era de 15671, față de 1 ianuarie 2023când acesta era de 15153, se observă o creștere pe parcursul anului 2023 de3,42%, comparativ cu ianuarie 2022 când numărul angajatorilor activi era 13643, creșterea este de11,06%.
Evoluţia numărului de salariaţi şi a C.I.M. active: 1 ianuarie 2023 – 31 decembrie 2023, comparativ cu anul 2022
La data de 1 ianuarie 2022 – numărul salariaţilor activi 140704/153963 C.I.M. active; 1 ianuarie 2023 – 141295 salariaţi activi /154890 C.I.M. active, rezultă o creștere a numărului de salariați cu 0,94% / C.I.M. active cu 1,4%.
La 31 decembrie 2023 – 142032 salariaţi activi/156117 C.I.M. active față de începutul anului, respectiv 1 ianuarie 2023, creșterea a fost de 0,52% / 0,79% pe parcursul anului 2023.
1.2. Activitatea desfăşurată în anul 2023 de compartimentul Contracte Colective de Muncă şi Monitorizare Relaţii de Muncă (C.C.M.M.R.M.) din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu
Asigurarea evidenței muncii prestate în baza contractelor individuale de muncă
Asigurarea evidenței muncii prestate în baza contractelor individuale de muncă prin registrul general de evidență a salariaților și evidența zilierilor și a beneficiarilor prestațiilor acestora
Pentru îndeplinirea acestui obiectiv s-au eliberat nume de utilizator și parole pentru transmiterea on-line a registrului general de evidență a salariaților în format electronic conform prevederilor H.G. 905/2017, pentru 1908 angajatori, fiind preluate și transmise un număr de 1844 registre electronice. Comparativ, raportat la datele statistice de la punctul 1.1. în anul 2022 au fost eliberate 2642 nume de utilizator și parole și au fost preluate 2521 registre electronice.
Conform prevederilor H.G. nr. 905/2017 și ale Ordinului M.M.F.P.S. nr.1918/2011, angajatorii au posibilitatea de a contracta serviciul de completare şi transmitere a registrului general de evidenţă a salariaţilor în format electronic cu terţe persoane, având obligația de a notifica inspectoratul teritorial de muncă, cu privire la încheierea contractelor de prestări servicii, care prin compartimentul C.C.M.M.R.M. preia aceste informaţii şi le gestionează, înregistrând atât contractele încheiate între beneficiari și prestatori cât și cazurile de reziliere. În acest sens, în perioada 01.01.2023 – 31.12.2023 au fost înregistrate un număr de 1417 notificări privind încheierea contractelor cu prestatori de servicii și 302 notificări de reziliere.
În anul 2011 legiuitorul a legalizat desfăşurarea activităţilor ocazionale
În anul 2011, prin Legea nr. 52/2011, legiuitorul a legalizat desfăşurarea activităţilor ocazionale, instituţia noastră are obligaţia legală de a monitoriza modul în care angajatorii îşi desfăşoară activitatea cu zilierii și de a urmări modul în care beneficiarii de lucrări îşi îndeplinesc obligaţiile reglementate de acest act normativ.
Pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 25 iulie 2020, odată cu intrarea în vigoare a Ordinului ministrului muncii şi protecţiei sociale nr. 1.140/2020 care stabileşte metodologia de întocmire şi transmitere a registrului electronic de evidenţă a zilierilor, precum şi înregistrările care se efectuează în acesta, beneficiarii au obligaţia de a ţine evidenţa zilierilor exclusiv în Registrul electronic de evidenţă a zilierilor. De la această dată şi până la 31 decembrie 2023, Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu a eliberat beneficiarilor un număr de 158 nume utilizator şi parole în vederea înfiinţării registrului electronic, din care 66 în cursul anului 2023.
Din evidenţele inspectoratului rezultă că de la data intrării în vigoare a legii şi până în prezent, un număr de 592 de angajatori au achiziţionat sau au înființat registrul de evidenţă a zilierilor, fiind înregistraţi un număr de 489 angajatori care au înregistrat zilieri, cumulat, până la data de 31 decembrie 2023 fiind înregistrate 870219 poziţii de zilieri, din care un număr de 29911 persoane distincte, 12154 femei, 17757 bărbați.
Asigurarea înregistrării contractelor colective de muncă
Asigurarea înregistrării contractelor colective de muncă la nivel de unități, verificarea prevederilor acestora și concilierea conflictelor de muncă declanșate la nivelul unităților.
Activitatea de înregistrare şi verificare a contractelor colective de muncă încheiate la nivel de unitate, de către angajatorii din judeţul Sibiu, conform prevederilor Legii nr. 367/2022 privind dialogul social, s-a realizat şi prin informarea angajatorilor asupra prevederilor actelor normative precizate, cu privire la încheierea contractelor colective de muncă, organizarea evidenței acestora (contracte colective de muncă active și încetate) prin înregistrarea în baza date și arhivarea contractelor colective de muncă și a documentației atașate acestora, depuse de către angajatori pentru înregistrare. În anul 2023 au fost înregistrate 310 contracte colective de muncă şi 56 acte adiţionale, dintre care: 21 acte adiţionale de prelungire a contractului colectiv de muncă ajuns la termenul pentru care a fost încheiat și 35 acte adiționale de modificare a contractelor colective de muncă existente.
În cursul anului 2023 au fost înregistrate 2 (două) conflicte colective de muncă
În cursul anului 2023 au fost înregistrate 2 (două) conflicte colective de muncă, în cadrul a doi angajatori, pentru care s-a derulat procedura de conciliere din partea Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu.
•Activitatea de eliberare a dovezii depunerii de către sindicate a dosarului în vederea obţinerii condiţiilor de reprezentativitate de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu, conform cu prevederilor art.56, alin.6 din Legea 367/2022 – privind dialogul social
Au fost depuse un număr de 19 dosare fiind eliberate dovezile pentru sindicatele solicitante.
•Certificarea numărului de salariaţi în vederea obţinerii reprezentativităţii pentru:
– sindicate, conform art. 55 pct. D lit. c, din Legea 367/2022 – privind dialogul social, au fost eliberate un număr de 2 (două) certificate pentru 11 unități, la solicitarea a două organizații sindicale.
-patronate, a fost confirmat numărul de salariaţi pentru un număr de 93 unităţi, potrivit prevederilor art. 80 din Legea 367/2022 privind dialogul social.
Asigurarea evidenței contractelor de ucenicie înregistrate la I.T.M. Sibiu
•Asigurarea evidenței contractelor de ucenicie înregistrate la I.T.M. Sibiu potrivit art.6 alin.3) din Legea nr. 279/2005 – precizăm că în anul 2023, până la data de 31 decembrie, s-au înregistrat un număr de 5 contracte de ucenicie.
•Asigurarea evidenţei contractelor de stagiu, depuse la I.T.M. Sibiu conform H.G. nr.473/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior. În anul 2023 s-au înregistrat 17 (șaptesprezece) contracte de stagiu și au fost vizate 6 certificate/adeverinţe privind finalizarea acestuia.
•Asigurarea evidenței muncii reglementate de acte normative speciale privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate, încadrarea în muncă și detașarea cetățenilor străini și a celor aparținând Uniunii Europene și Spațiului Economic European pe teritoriul României, precum și a detașării salariaților în cadrul prestărilor de servicii transnaționale
În anul 2023 au desfășurat activitate 317 lucrători detașați.
Asigurarea evidenței concedierilor colective dispuse de angajatori și comunicate I.T.M.
•Asigurarea evidenței concedierilor colective dispuse de angajatori și comunicate inspectoratului teritorial de muncă conform art. 70 din Legea 53/2003 – Codul muncii, republicată, în anul 2023 s-au înregistrat 11 notificări privind intenţia de concediere colectivă.
•Asigurarea evidenței societăților comerciale înregistrate la inspectorat potrivit art. II (1) din Legea nr.156/2000, privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate, republicată, cu modificările și completările ulterioare – în cursul anului 2023 a fost înregistrat un agent de plasare a forței de muncă. Lista acestora este postată pe pagina web a I.T.M. Sibiu fiind actualizată lunar și ori de câte ori este nevoie.
•Asigurarea evidenței angajatorilor care utilizează frecvent munca de noapte – în cadrul acestei activități în cursul anului 2023 au fost înregistrate 56 notificări din partea a 52 de angajatori.
•Asigurarea evidenței avizelor pentru acordarea cumulată a zilelor de repaus săptămânal după o activitate continuă, conform art.137 alin.4 din Legea 53/2003- Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare – în anul 2023 nu s-au solicitat avize.
•Gestionarea carnetelor de muncă rămase în stocul I.T.M. Sibiu după abrogarea Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă.
59.718 carnete de muncă urmând a fi predate angajatorilor și salariaților aflate în păstrare la I.T.M. Sibiu
La data de 31.12.2010, când Decretul nr. 92/1976 a încetat să mai producă efecte juridice, se aflau în păstrare la I.T.M. Sibiu un număr de 59.718 carnete de muncă urmând a fi predate angajatorilor și salariaților. Ulterior instituţia noastră a preluat şi carnete de la unii angajatori care au avut aprobare de completare şi păstrare a carnetelor de muncă la sediu, precum şi de la persoane care au preluat arhiva unora dintre ele în momentul lichidării societăţilor.
La data de 31.12.2022 se aflau în arhiva I.T.M. Sibiu un total de 12729 carnete de muncă, în cursul anului 2023 au fost eliberate 175 carnete de muncă
•Prestarea de servicii și furnizarea de date și informații, contra cost, în condițiile legii
În cadrul compartimentului C.C.M.M.R.M. au fost întocmite și eliberate în anul 2023 un număr de 1319 certificate/rapoarte/adeverinţe cu informații din baza de date organizată la nivelul Inspecției Muncii (REGES), reprezentând activitatea salariaţilor și a angajatorilor aşa cum rezultă din REVISAL.
Dintre acestea, la solicitarea persoanelor fizice și juridice au fost eliberate 1299 adeverinţe/certificate, 20 adeverinţe au fost eliberate la solicitarea executorilor judecătoreşti.
S-a răspuns astfel solicitărilor celor interesaţi, în conformitate cu prevederile actelor normative care reglementează acest tip de activitate, prestarea de servicii fiind plătită de către solicitanţi conform
Ordinului ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr. 826/28.05.2014 privind aprobarea Normativului cu tarifele pentru plata prestărilor de servicii efectuate în domeniile de activitate ale Inspecţiei Muncii.
•Soluționarea cererilor care fac obiectul activității compartimentului C.C.M.M.R.M.:
În anul 2023, au fost întocmite şi transmise solicitanţilor persoane fizice, juridice şi instituţii publice un total de 963 răspunsuri la adrese şi sesizări, au fost eliberate 116 adeverinţe privind reconstituirea vechimii în muncă pe baza documentelor existente în arhiva instituţiei.
În consecinţă, compartimentul Contracte Colective de Muncă Monitorizare Relaţii de Muncă din cadrul I.T.M. SIBIU, a întocmit și eliberat în cursul anului 2023, un număr total de 2398 adeverinţe, răspunsuri la adrese şi sesizări.
•Verificarea în baza de date a Inspecției Muncii a persoanelor apte de muncă din familiile beneficiare de venit minim garantat, pe baza situațiilor transmise de către Agenția Județeană pentru Prestații și Inspecție Socială (A.J.P.I.S.), precum și transmiterea acestora potrivit art.15 din Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat, modificat prin OUG 93/2016. Pe parcursul anului 2023 au fost verificate un număr de 34334 persoane din listele transmise de A.J.P.I.S.
Dezvoltarea dialogului social în scopul promovării unor relații de muncă echitabile la nivelul județului Sibiu
Rolul organizațiilor sindicatele în dezvoltarea dialogului social și în promovarea unor relații de muncă echitabile s-a concretizat prin eforturile privind revizuirea legislaţiei în domeniu și îmbunătăţirea cadrului legislativ, prin promovarea unor legi noi pentru domeniul legislaţiei legate de sindicate, domeniul relaţiilor de muncă şi al dialogului social.
La nivelul I.T.M. Sibiu este constituit Consiliul Consultativ Tripartit, cu rol de dialog social, format din reprezentanţi ai compartimentelor cu atribuții de control și monitorizare din cadrul Inspectoratului și reprezentanţi ai confederaţiilor sindicale și patronale reprezentative la nivel naţional, astfel cum au fost desemnați de către acestea următoarele atribuții:
– analizează problemele de interes comun identificate în aplicarea prevederilor legislaţiei din domeniul de competenţă al Inspectoratului și face propuneri pentru îmbunătățirea legislației în domeniul de competență;
– analizează aspectele care privesc încălcarea legislaţiei muncii atât de către angajatori cât şi de salariaţi și formulează propuneri cu privire la măsurile legale în vederea soluționării acestora;
– propune linii de acţiune prin care angajatorii să fie informaţi şi determinaţi să ia măsurile care se impun pentru îmbunătăţirea calităţii muncii, prin crearea unui mediu de muncă sigur şi sănătos, dezvoltarea unei culturi de prevenire a riscurilor profesionale;
– identifică şi analizează domeniile de activitate în care angajatorii sunt susceptibili de a utiliza muncă nedeclarată şi formulează propuneri pentru diminuarea acestui fenomen.
Consiliul Consultativ Tripartit se întrunește în ședințe de lucru, care se desfășoară la sediul I.T.M. Sibiu
Consiliul Consultativ Tripartit se întrunește în ședințe de lucru, care se desfășoară la sediul I.T.M. Sibiu cu o periodicitate de două luni, în cadrul cărora partenerii sociali asigură realizarea dialogului social la nivelul inspectoratului.
Principalele premise care stau la baza dezvoltării dialogului social în scopul promovării unor relații de muncă echitabile:
* Procesele de rezolvare a disputelor oferă o resursă părţilor aflate în negociere colectivă şi întăresc parteneriatul social.
* Valorile diferite pot să sprijine interacţiunile dintre angajaţi şi angajatori, dar aceasta nu înseamnă că părţile sunt lipsite de respect şi integritate. În ciuda diferenţelor de valori părţile pot ajunge totuşi la un consens.
* Sprijin din partea mediului politic cu precădere în ceea ce privește libertatea de asociere și dreptul la negociere colectivă sprijinirea activităților sindicale
* Flexibilizarea mediului legislative pentru a se adapta circumstanţelor în schimbare
Printre acțiunile întreprinse de compartimentul C.C.M.M.R.M. din cadrul I.T.M. Sibiu se numără:
Printre acțiunile întreprinse de compartimentul C.C.M.M.R.M. din cadrul I.T.M. Sibiu în vederea promovării unor relații de muncă echitabile la nivelul județului Sibiu și a dezvoltării dialogului social se numără:
• Dezbaterea, din cadrul Consiliul Consultativ Tripartit din data de 31.01.2023, având ca temă Legea nr. 367/2022 privind dialogul social – publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1238 din 22 decembrie 2022 – în vigoare de la 25 decembrie 2022, care a abrogat în mod expres și a înlocuit Legea privind dialogul social nr. 62/2011, vizând:
Modificări semnificative de interes pentru piaţa muncii aduse de noul act normativ Legea nr. 367/2022 privind dialogul social:
– Reglementează detaliat instituția reprezentantului salariaților
– Aduce modificări privind drepturile și reprezentativitatea organizațiilor sindicale
– Readuce în cadrul legislativ contractul colectiv de muncă la nivel național
– Prevede obligația negocierii colective pentru mai mulți angajatori.
•Prezentarea în cadrul ședinței Consiliului Consultativ Tripartit de la nivelul Instituției Prefectului – Județul Sibiu – 25 mai 2023
Principalele subiecte tratate în cadrul dezbaterii au vizat:
•Măsuri eficiente în vederea prevenirii conflictelor de muncă – soluționarea pe calea dialogului tripartit a diferendelor de natură socială și economic
•Implicarea partenerilor sociali în promovarea unor proiecte legislative
•Implementarea noului sistem REGES-ONLINE – reforma activităților de evidență și monitorizare a relațiilor de muncă și implementarea noului sistem informatic aferent registrului general de evidență a salariaților.
Acțiunile întreprinse de către Inspecția Muncii prin inspectoratele teritoriale de muncă
Acțiunile întreprinse de către Inspecția Muncii prin inspectoratele teritoriale de muncă după apariția Legii 367/2022 privind dialogul social, în scopul dezvoltării dialogului social și promovării unor relații de muncă echitabile, au constituit premisele inițierii Campaniei naționale de promovare a negocierii colective în întreprinderile mici și mijlocii, desfășurată în perioada 01.02.2024 – 29.02.2024, precum și a Campaniei naţionale de informare și conștientizare a prevederilor Legii nr. 367/2002 privind dialogul social, cu modificările și completările ulterioare, care se desfășoară pe tot parcursul anului 2024.
Planul de măsuri al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Sibiu și Direcției de Sănătate Publică Sibiu pentru buna desfășurare al activităților de comercializare a produselor alimentare și nealimentare tradiționale, atât în perioada premergătoare cât și în timpul sărbătorilor pascale 2024, la nivelul județului Sibiu a fost prezentat de către doamna Cosma Codruța – șef Serviciu Monitorizarea Serviciilor Publice deconcentrate și dezvoltare economică din cadrul Instituției Prefectului-județul Sibiu.
În cadrul ședinței a fost prezentat Proiectul de Hotărâre și adoptată Hotărârea nr. 3 din 26.03.2024 pentru aprobarea Planului mai sus menționat.
Planul de măsuri pentru buna desfășurare a activităților de comercializare a produselor alimentare și nealimentare tradiționale
Planul de măsuri pentru buna desfășurare a activităților de comercializare a
produselor alimentare și nealimentare tradiționale, atât în perioada premergătoare, cât și în timpul Sărbătorilor pascale 2024, la nivelul județului Sibiu are următoarele obiective:
* Verificarea respectării legislației specifice pe domenii de competență
* Colaborarea cu toate unitățile sanitare cu paturi și monitorizarea zilnică a raportărilor acestora referitor la apariția unor posibile focare de toxiinfecții alimentare urmare a consumului de produse alimentare neconforme;
* Protejarea consumatorilor împotriva riscului de a achiziționa produse neconforme sau periculoase și de a li se presta servicii care ar putea să le afecteze siguranța, viața și sănătatea; prevenirea apariției unor posibile focare de toxiinfecții alimentare ca urmare a consumului de produse alimentare neconforme;
* Verificarea respectării legislației specifice pe domenii de competență
* Colaborarea cu toate unitățile sanitare cu paturi și monitorizarea zilnică a raportărilor acestora referitor la apariția unor posibile focare de toxiinfecții alimentare urmare a consumului de produse alimentare neconforme
Protejarea consumatorilor împotriva riscului de a achiziționa produse neconforme sau periculoase
* Protejarea consumatorilor împotriva riscului de a achiziționa produse neconforme sau periculoase și de a li se presta servicii care ar putea să le afecteze siguranța, viața și sănătatea; prevenirea apariției unor posibile focare de toxiinfecții alimentare ca urmare a consumului de produse alimentare neconforme
* Supravegherea efectivelor de animale receptive la Encefalopatiile Spongiforme Transmisibile, prin acţiuni de supraveghere clinica şi analize în laborator
* Implementarea Programului de prevenire şi combatere a Pestei Porcine Clasice, a Pestei Porcine Africane și a Influenței Aviare, prin asigurarea măsurilor de biosecuritate, controale în exploatațiilor cu porcine/păsări, monitorizarea circulaţiei efectivelor, supravegherea speciilor receptive prin examene clinice şi examene de laborator
* Asigurarea salubrităţii cărnii de ovine și caprine, provenită de la animalele sacrificate cu ocazia Sărbătorilor Pascale.
* Asigurarea calității și salubrității produselor alimentare destinate consumului uman, prin examene organoleptice și analize efectuate la laboratorul DSVSA Sibiu din probele afluite conform programului de supraveghere obligatoriu și a programului de autocontrol.
* Creșterea nivelului de informare al consumatorilor și de consiliere al operatorilor economici.
Diverse
La această secțiune din Ordinea de zi a ședinței, doamna Monica Moldovan, Consilier superior în cadrul Instituției Prefectului -județul Sibiu, în conformitate cu solicitarea formulată prin adresa nr. 59589/11.05.2023 a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, de monitorizare lunară în cadrul Colegiului Prefectural, a obiectivului de investiție finanțat prin Programul Naţional de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat (PNCCRS) – “REABILITARE ȘCOALA GENERALĂ NEMȘA, COMUNA MOȘNA, JUDEȚUL SIBIU” raportat la luna februarie 2024, stadiul proiectului este următorul:
* a fost eliberată autorizația de construire de către Consiliul Județean Sibiu,
* în vederea semnării contractului de finanțare Primăria comunei Moșna avea termen de 23 martie 2024 pentru a încărca în platforma digitală a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în data de 23 martie 2024 următoarele documente: autorizația de construire, hotărârea de Consiliul Local de aprobare a D.A.L.I – ului ( documentație de avizare a lucrărilor de intervenție) ,indicatorii economici, precum și devizul general;
* întrucât la data de 21 martie 2024 Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a notificat beneficiarul proiectului că devizul general trebuie modificat cu noile normative, în consecință se va proceda la actualizarea devizului general și aprobarea acestuia în ședința Consiliului Local din data de 28 martie 2024 apoi documentele vor fi încărcate în platforma digitală a Ministerului.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE