Reținut, bănuit de comiterea unei tâlhării calificate

La data de 5 ianuarie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Tălmaciu, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Din cercetările efectuate de către polițiștii de investigații criminale a reieșit faptul că, la data de 28 decembrie 2021, în jurul orei 19,30, în municipiul Sibiu, pe Aleea Petuniei, persoana în cauză l-ar fi agresat pe un bărbat și i-ar fi sustras telefonul mobil, recuperat ulterior de către polițiști.

La data de 5 ianuarie, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului Transporturi Feroviare Sibiu, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată și prinsă în zona stației CFR Sibiu, fiind dispusă reținerea pentru 24 de ore.

Bărbatul urmează să fie prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *