UPDATE/25 DE PERCHEZIȚII PENTRU DESTRUCTURAREA UNUI GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT

Ieri, 3 noiembrie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud – Biroul pentru Combaterea Delictelor Silvice, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, au efectuat 25 de percheziții, în județul Bistrița-Năsăud, la sediile unor operatori economici, sediul unui ocol silvic și locuințele unor persoane bănuite de constituire a unui grup infracțional organizat, tăiere, fără drept, de arbori, furt de arbori, fals intelectual și uz de fals.

Video: https://youtu.be/_97UK1cWGOU

Cele 25 de percheziții au vizat documentarea activității infracționale a 32 de persoane

Din cercetări a reieșit că, începând din anul 2019 și până în prezent, în urma unor înțelegeri prealabile, angajați ai unui ocol silvic și administratori ai unor societăți comerciale cu domeniul de activitate exploatare, prelucrare și comercializare a materialului lemnos, ar fi fost exploatat, ilegal, material lemnos din pădurile aflate în gestiunea ocolului silvic. Astfel, ar fi fost pusă în valoare și exploatată, în mod ilegal, masă lemnoasă, prejudiciul fiind estimat la peste 600.000 de lei.

Totodată, personalul silvic cu atribuții de control, din cadrul aceluiași ocol silvic, ar fi întocmit mai multe documente, fiind consemnată o stare de fapt neconformă cu realitatea, în care ar fi fost subevaluată sau omisă masa lemnoasă exploatată ilegal sau alte nereguli, fără a fi constatate tăierile ilegale din parchetele exploatate.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor și recuperării prejudiciilor, 521.000 de lei, 9.800 de euro, 700 de dolari americani și 160 de lire sterline, dispozitive și materiale folosite la marcarea arborilor, documente și înscrisuri cu valoare probatorie, 5.800 de țigarete, despre care există suspiciuni că ar proveni din contrabandă, precum și 1.500 de litri de alcool nemarcat fiscal cu timbru de acciză, 7 trofee de vânătoare și 92 de cartușe pentru arme de vânătoare.

Au fost puse în aplicare 10 mandate de aducere, persoanele fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, pentru audieri. 

5 persoane au fost reținute, pentru 24 de ore

În cursul zilei de astăzi, aceștia vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, pentru dispunerea unor măsuri preventive. 

Polițiștii specializați în combaterea delictelor silvice și reprezentanții Gărzii Forestiere Cluj continuă activitățile de control și inventariere a materialului lemnos deținut în depozitele vizate.

Cercetările sunt continuate pentru constituire a unui grup infracțional organizat, tăiere, fără drept, de arbori, furt de arbori, folosirea dispozitivelor de marcat fără drept sau nerespectarea reglementărilor legale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual și uz de fals și vor fi extinse cu privire la nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și deținerea de alcool și tutun, în afara unui antrepozit fiscal autorizat.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției de Ordine Publică și Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La activități au participat polițiști și luptători de acțiuni speciale din cadrul inspectoratelor de poliție județene Bistrița-Năsăud, Mureș, Maramureș, Suceava, Alba, Hunedoara, Cluj, Covasna, Sălaj, Bihor, Sibiu și Satu-Mare, precum și reprezentanți ai Serviciului Județean Anticorupție Bistrița-Năsăud și ai Gărzii Forestiere Cluj.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *