La data de 24 noiembrie a.c., în intervalul orar 07,30 – 11,00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au fost solicitați să intervină pe strada Ștefan cel Mare, pe viaduct, la ieșirea din municipiu, unde mai multe autovehicule au fost implicate în evenimente rutiere soldate cu pagube materiale.
Este vorba despre 8 tamponări în care au fost implicate în jur de 20 de autovehicule, 5 dintre evenimente fiind soluționate de către polițiștii rutieri, iar 3 fiind soluționate prin constatare amiabilă.
Din cercetările efectuate de către polițiști pe tronsonul de drum menționat a rezultat că evenimentele s-au produs fie pe fondul vitezei neadaptate, fie pe fondul nepăstrării distanței de siguranță în mers, o cauză generatoare, comună tuturor tamponărilor fiind și faptul că drumul nu a fost întreținut corespunzător, partea carosabilă fiind acoperită cu polei.
În acest context, administratorul drumului a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.045 de lei pentru neîndeplinirea atribuțiilor de întreținere și menținere a părții carosabile pe timp de iarnă, fapt ce a pus în pericol siguranța circulației rutiere.
Cu aceeași ocazie, unul dintre conducătorii auto implicați într-una dintre tamponări, produse la ora 07,45, un sibian în vârstă de 33 de ani, a fost depistat cu o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!