Ziarul care ține cu românul

I.P.J. Argeș – Trimis în judecată după ce ar fi redus în mod ilegal suprafața fondului forestier

Tineri încătușați după ce au furat bijuterii și bani

În ziua de 17 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de reducere a suprafeței fondului forestier național, faptă prev. și ped. de art. 106 alin.2, din Legea 46/2008.

Din cercetări s-a stabilit că un bărbat de 35 de ani, din Pitești, având calitatea de administrator al unei societăți, ar fi obținut aprobarea pentru soaterea definitivă din Fondul forestier a suprafeței de aproximativ 1.800 mp, cu scopul realizării obiectivului ,,Construirea unui obiectiv turistic cu funcțiuni de cazare (pensiune turistică)”, dintr-o suprafață totală de 4400 mp teren forestier având categoria de folosință pădure, achiziționată în anul 2018, în beneficiul societății în cauză.

Ulterior, în cursul anului 2019, a fost realizată dezmembrarea terenului în cauză, rezultând un număr de 8 loturi, dintre care 3 au fost vândute.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată a administratorului și a societății comerciale.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *