Ziarul care ține cu românul

Combaterea și prevenirea infracționalității la nivel național

În ultimele 24 de ore, principalele misiuni ale efectivelor Ministerului Afacerilor Interne au fost menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat și asigurarea intervenției eficiente în situații de urgență.

Efectivele MAI au intervenit la 5.176 de evenimente, 3.413 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.763 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul unităților de poliție au fost semnalate 941 de posibile infracțiuni, aproximativ 18% dintre acestea fiind din oficiu.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 173 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 174 de fapte penale. De asemenea, polițiștii au depistat 37 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

În cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 55 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 38 de autori în 26 dosare penale cu AN, aflate în evidență.

Polițiștii rutieri au continuat acțiunile în trafic pentru prevenirea și combaterea accidentelor grave de circulație, fiind reținute 478 de permise de conducere și retrase 199 certificate de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii și jandarmii au constatat 6.414 contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2,4 milioane de lei.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *