Ziarul care ține cu românul

Combaterea și prevenirea infracționalității la nivel național

În această dimineață, structurile Poliției Române desfășoară 6 acțiuni operative și 17 percheziții în dosare penale din domeniile combaterea crimei organizate, investigarea criminalității economice, investigații criminale și arme, explozibili și substanțe periculoase.

Principalele misiuni ale efectivelor Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore, au fost menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat și asigurarea intervenției eficiente în situații de urgență.

Efectivele MAI au intervenit la 4.758 de evenimente, 3.066 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.692 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul unităților de poliție au fost semnalate 889 de posibile infracțiuni, 19.5% dintre acestea fiind din oficiu.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 128 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 135 de fapte penale. De asemenea, polițiștii au depistat 11 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

În cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 92 persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 46 de autori în 37 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

Polițiștii rutieri au continuat acțiunile în trafic pentru prevenirea și combaterea accidentelor grave de circulație, fiind reținute 667 de permise de conducere și retrase 249 de certificate de înmatriculare.

Polițiștii și jandarmii au constatat 8.559 contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3,2 milioane de lei. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 183 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 749 de sancțiuni contravenționale în valoare de 298.200 lei.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *