Ziarul care ține cu românul

Hoti de lemne din Slimnic prinsi in flagrant – Garda Forestiera inexistenta?

hoti de lemne slimnic
hoti de lemne slimnic

În dimineața zilei de 20 februarie, în jurul orei 06,30, pe raza comunei Slimnic, polițiștii Biroului Protectia Fondului Forestier și Piscol din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au depistat doi bărbați în vârstă de 26, respectiv 33 de ani, din Slimnic, în timp ce, cu ajutorul unei autoutilitare, transportau material lemnos din specia gorun fără a deține documentele legale de proveniență și transport.


Dosar penal pentru hotii din Slimnic

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că cei doi ar fi tăiat ilegal și ar fi sustras materialul lemnos din zona forestieră Slimnic – Pădureni, valoarea prejudiciului creat fiind de 2.000 de lei.

Dosar penal pentru taiere ilegala si furt de lemne

In cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală, respective furt de arbori, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților ocolului silvic competent.

Furt de lemne sistematic la Slimnic

Pe surse, hotii transportau sistematic lemnul cu o autoutilitara carosata mica, fara a atrage atentia.

Din pacate, tot mai multe dube de acest gen circula prin satele sibiene oferind lemne de vanzare.

Garda Forestiera Sibiu nu iese cu nimic public – de ce oare?

Garda forestiera Sibiu, are interesul de a mentine ,,pacea” cu aducerea noului sef, dar speram ca domnul director sa nu plece urechea la cei ce doresc sa preia monopolul, chiar si in Slimnic se fura.

Sa nu uitam Valea Lotrioarei, locul unde nici acum nu stim ce s-a intamplat cu exactitate, locul unde padurea a fost taiata la RAS!

Revenim cu detali:

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *