Ziarul care ține cu românul

Un cocalar cu BMW beat a batut un taximetrist sibian dupa accident – Agresorul este in libertate

Sibiu
Sibiu

Potrivit surselor, un taximetrist sibian a fost accidentat si batut de vinovati.

Teribilul accident a avut loc in Sibiu, iar dupa impact soferul vinovat impreuna cu un pasager au alergat taximetristul cu toate ca acesta era grav ranit.

Taximetristul, speriat si cu mana rupta a fugit intr-o scara de bloc unde s-a ascuns de frica celor doi. Acestia urlau sa aduca cutitul sa il omoare.

Filmul evenimentului in care un taximetrist a fost grav ranit

La data de 16.08.2021, în jurul orei 05:07, pe str. Henri Coandă din municipiul Sibiu, pe sensul de mers str. Macaralei spre str. Oțelarilor, în dreptul stației de alimentare combustibil partener Romperol, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 2 autoturisme. Este vorba de un taximetrist si un BMW.

Polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat la fața locului, iar în urma cercetărilor efectuate au stabilit faptul că sibianul M.L. in varsta de 36 de ani este soferul autoturismului marca BMW.

Acesta in timp ce conducea mașina pe segmentul de drum anterior menționat, a părăsit partea carosabila și a intrat în coliziune cu un TAXI staționat în benzinărie.

In autoturismul stationat se afla soferul, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din municipiul Sibiu.

În urma accidentului, acesta din urmă a fost rănit.

Soferul din BMW beat la volan

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar în cazul șoferului de BMW valoarea indicată a fost de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

După recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.

Echipajul SAJ intru-un real pericol

La fata locului s-a deplasat un echipaj Saj, iar la sosirea echipajului, soferul taximetrului prezenta un TCC acut cu plagă deschisa si fractura membrul superior stang.

Doua echipaje SAJ prezente la accident

A fost solicitată a doua masina pentru ceilalți doi bărbați din a doua masina implicată.

Bineinteles ca din cauza alcoolului, agresorii continuau sa fie agresivi fata de taximetrist si de personalul de pe ambulanta.

SAJ Sibiu a cerut spijinul politiei care la randul lor au cerut ajutorul Jandarmilor

Din această cauză, echipajul de pe salvare au fost solicitat sprijinul politiei, care la randul lor au cerut ajutorul jandarmilor.

Un bărbat din cei doi ,agresivi, a fost transportat la UPU pentru investigatii suplimentare incatusat din cauza violentelor de care dadea dovada si bineinteles si soferul taximetrului cu cealalta ambulanta.

Sibiul, orasul unde un taximetrist este batut fara mila

Precizam faptul ca Sibiul este cunoscut ca violente fata de taximetristi si agresorii ramanand in libertate.

Chiar nu de mult, un taximetrist a fost batut pana la coma de 3 tineri dupa ce au comandat mancare si nu au vrut sa plateasca.

Stirea initiala:

https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/posts/788928282031597/

Orice taximetrist trebuie sa umble cu arme albe la ei?

La data de 18 aprilie, un taximetrist a fost prins cu un adevarat arsenal la el, moment in care opinia publica s-a aratat foarte enervata.

Oare acesti oameni nu au familii care ii asteapta acasa?

Stirea initiala: https://ziuaonline.com/comunicate/taximetrist-de-la-953-fara-atestat-dar-pregatit-de-razboi/

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *