Ziarul care ține cu românul

USR Selimbar – ipocrizie sau lătrat electoral – EPISODUL II

USR Selimbar din județul Sibiu, reușește pe zi ce trece să fie ,,Gică Contra” la ședințele de consiliu din localitate, votând numai în favoarea propriilor consilieri.

Ziua Online dezvăluie neregurile de la Șelimbăr

În urmă cu 7 luni semnalam o crasă discrepantă între mesajele virulente de campanie ale USR Şelimbăr, îndreptate cu precădere împotriva competitorilor electorali cu activităţi “imobiliare”, şi apetitul pentru dezvoltare imobiliară a unui consilier local USR – Şelimbăr ( T.Ioan Daniel-vezi foto), beneficiar între altele al unei documentaţii de urbanism  nr. 036/2021 PUZ+RLU – Construire locuinţe individuale în regim izolat, cuplat şi/sau înşiruit P+E+M), aprobată în şedinţa lunii iulie 2021.

Știrea inițială – Episodul I: https://ziuaonline.com/comunicate/usr-selimbar-intre-ipocrizie-si-latrat-electoral

Lătrat electoral marca USR Selimbar

În acelaşi  registru de “lătrat” electoral, de notorietate este în comunitatea sibiană încrâncenarea cu care toată suflarea usr-ista din Consiliul Local Şelimbăr a luptat împotriva “celui mai mare PUZ” din judeţul Sibiu, situat pe un teren situat în spatele centrului comercial Şelimbăr.

Reportaje făcute după ureche

Postari peste postari, articole în presă, “reportaje” direct de pe terenul omului (fără a avea acordul acestuia de a-I fi calcata brazda), totul sub lozinca, parcă repetată mecanic de viteazul conducător al USR Selimbar- dl. V. Daniel (vezi foto): “calitatea vieţii cetăţeanului”.

O luptă crâncenă la “baionetă”, pierdută în final de USR Selimbar, menită, după părerea cititorilor nostii, strict pentru a avea material de postat în mediile online, în virtutea unei eterne “campanii electorale”, marca USR.

Pentru USR Șelimbăr scopul electoral primează?

Fără a analiza totuşi temeinic conţinutul documentaţiei supuse aprobării Consiliului Local Şelimbăr şi citând printre rânduri doar ceea ce servea scopului electoral usr-ist, fără a lua în considerare aspectele pozitive ale unei dezvoltări imobiliare curate, de factură europeană (spaţii verzi în proporţie covârşitoare, 3 clădiri de parcări auto, clădire de servicii, circa 1.2 milioane euro taxe de autorizare şi conexe-la bugetul local Şelimbăr  etc), în şedinţa lunii ianuarie a acestui an, “portavocea” USR Selimbar ori nu a citit Ordinea de zi a şedinţei, ori a omis un aspect important:

Dezvoltatorul imobiliar USR-ist T. Ioan Daniel – punctează încă o dată

 Cum menţionăm în precedentul articol pe această temă, ipocrizia de tip #haştagist se pare că nu are limite şi nici urmă de bun simţ rural.

În timp ce consilierii USR “latră” cu patos împotriva oricui îndrăzneşte să dezvolte o investiţie imobiliară în comuna Şelimbăr, consilierul USR –T. Ioan Daniel este încă o dată (prea) fericitul beneficiar al unui LOZ CÂŞTIGĂTOR, şi anume o documentaţie de tip PUZ, a 2-a în nici doi ani de mandat, aprobată în şedinţa lunii ianuarie 2022 a Consiliului Local Şelimbăr.

O serie de întrebări legitime se nasc în capul șelimbărenilor – USR Selimbar

-Doar usr-istii au dreptul să construiască la Şelimbăr?

-Unui dezvoltator, ca să îi meargă bine, trebuie să se înscrie în USR?

-Investitorul celui mai mare PUZ din judeţ a greşit că nu este membru USR?

Domnule V. Daniel, am înţeles că doriţi să salvaţi România, dar pe dumneavoastră cine va mai salvează?

PS: aşteptam cu nerăbdare şedinţa din februarie a Consiliului Local Şelimbăr, şedinţă în care se va supune dezbaterii şi aprobării Bugetul comunei Şelimbăr pe anul în curs.

Suntem foarte curioşi dacă şi anul acesta USR Şelimbăr se va abţine de la vot, la fel ca în anul precedent, încercând astfel să frâneze investiţiile în curs de implementare precum şi investiţiile noi propuse a fi realizate în comuna limitrofă municipiului Sibiu.

NU UITA!!!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:https://ziuaonline.com/reclame/embed/#?secret=mSCLm35Gxi

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *