Personalul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu participă la cursuri de comunicare susținute de Asociația Mâini Unite

marți, 20 septembrie 2022 20:25
Personalul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu participă la cursuri de comunicare susținute de Asociația Mâini Unite

O comunicare cât mai bună, cu efecte benefice pentru pacienți este scopul cursurilor pe care le efectuează în această perioadă medicii, asistentele medicale, precum și personalul auxiliar sanitar (infirmiere, îngrijitoare de curățenie, registratori, brancardieri etc.) și personalul tehnic administrativ din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu. Instruirea profesională este posibilă datorită unui protocol de colaborare încheiat cu Asociația „Mâini Unite”.

„Ne preocupă în permanență dezvoltarea unor abilități și competențe suplimentare pentru angajații noștri, astfel încât să le putem oferi pacienților atât condiții de cazare și tratare cât mai bune, cât și o îngrijire și un suport adecvat stării lor de sănătate. Comunicarea este importantă în general, însă pentru pacienții aflați în stare de suferință, de teamă a unui diagnostic, devine esențială, făcând uneori diferența în procesul de vindecare. De aceea, suntem bucuroși că prin intermediul protocolului încheiat cu Asociația Mâini Unite avem posibilitatea de a deveni tot mai buni și eficienți pe linie de comunicare cu bolnavii și aparținătorii lor”, a declarat Cristian Roman, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu .

Potrivit reprezentanților Asociației Mâini Unite, în cadrul cursurilor de comunicare, desfășurate pe parcursul lunilor septembrie și octombrie, vor fi prezentate și elemente de inteligență emoțională, gândire critică și empatie.

„Ne-am propus ca și în acest an să facem partea noastră de BINE sistemului sanitar. Acest curs este indirect și rezultatul unei promisiuni pe care mi-am făcut-o în urmă cu 10 ani la momentul înființării Asociației Mâini Unite și reprezintă DAR-ul meu pentru comunitate. Cursurile se vor desfășura cu titlu GRATUIT pentru toți participanții Spitalului de Pneumoftiziologie, toate cheltuielile logistice fiind integral acoperite de o sponsorizare primită din partea companiei GLS România. Inclusiv participarea mea în calitate de trainer și organizator este pro-bono. Dincolo de noțiunile abordate în mod obișnuit în astfel de cursuri, noi aducem în prin-plan elemente de inteligență emoțională, gândire critică și empatie.Sunt onorată să fiu parte din acest demers care are ca obiectiv starea de bine a pacientului și mulțumesc întregii echipe pentru încrederea acordată”, spune Ana Maria Micu, Asociația Mâini Unite Sibiu.

Până în prezent, Asociația Mâini Unite a mai derulat cursuri de comunicare și pentru personalul Spitalului de Pediatrie Sibiu.

Studiile arată că abilităţile clinicianului de a explica, asculta şi empatiza pot avea un efect profund atât asupra rezultatelor terapiilor, cât şi a satisfacţiei pacientului în experienţa de îngrijire. Mai mult, comunicarea dintre membrii echipei medicale influenţează calitatea relaţiilor de muncă şi are un impact profund asupra siguranţei pacienţilor.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

presa News Stiri Ziua Online
Ziua Online
Advocacy Of The Future
Reclame

Advocacy Of The Future

Vulcanizare Non-Stop
Reclame

Vulcanizare Non-Stop