Ziarul care ține cu românul

Bărbat prins de două ori beat la volan – Alcoolemie de peste 0,80 mg/l

Bărbat prins beat cu o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur

La data de 24 aprilie a.c., în jurul orei 02.00, în localitatea Cristian, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 1 de către un bărbat în vârstă de 59 de ani, din Săliște.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, la nivelul Poliției Orașului Săliște, s-a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, conducătorului auto fiindu-i suspendat, totodată, dreptul de a conduce.

La aceeași dată, în jurul orei 07.00, pe strada Gării din orașul Săliște, același bărbat a fost depistat în timp ce conducea un autoturism.

Testarea sa alcoolscopică  a indicat de această dată o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit din nou la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

Polițiștii rutieri continuă cercetările în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere având acest drept suspendat, respectiv conducere sub influența alcoolului.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *