Ziarul care ține cu românul

Peste 650.000 de țigarete descoperite în plafonul unei semiremorci

Peste 650.000 de țigarete descoperite în plafonul unei semiremorci

La data de 17.03.2023, în jurul orei 08.00, polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Bechet și Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Dolj, împreună cu lucrători din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj, au desfășurat o acțiune pe linia combaterii comerțului ilicit și comercializării ilegale de țigarete, produselor din tutun și alte produse accizabile.

În urma acțiunii efectuate, pe raza localității Rast, din județul Dolj, a fost identificat un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, ambele înmatriculate în Bulgaria, condus de un cetățean bulgar, în vârstă de 40 de ani.

În urma efectuării controlului amănunțit, polițiștii de frontieră au descoperit în plafonul semiremorcii, un compartiment special amenajat în care se aflau ascunse 650.300 de țigarete (32.515 pachete), ce aveau aplicate timbru fiscal bulgăresc.

În cauză, ansamblul de vehicule și întreaga cantitate de ţigarete, estimată la o valoare de 719.213 lei, au fost indisponibilizate, iar șoferul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, peste limita a 10.000 ţigarete, prevăzută de art. 452, lit. H din Legea 227/2015.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *