Ministerul Afacerilor Interne a pus în transparență decizională un proiect de act normativ pentru modificarea Hotărârii de Guvern nr. 1061/2002 privind stabilirea uniformei, echipamentului specific, însemnelor distinctive, insignei și documentului de legitimare pentru polițiști. (VEZI aici PROIECTUL)
Astfel, prin acest proiect se dorește:
- sancționarea contravențională a persoanelor fizice sau juridice care produc sau comercializează articole de echipament sau însemne distinctive din compunerea uniformelor de poliție, în afara procedurilor legale de achiziție publică;
- stabilirea unei structuri unice a normelor de echipament, atât pentru ofițerii, cât și pentru agenții de poliție;
- flexibilizarea cadrului normativ, astfel încât articolele de echipament să poată fi confecționate din materiale cu proprietăți termice superioare, care să contribuie la creșterea confortului în purtare;
- corelarea duratei de școlarizare a elevilor școlilor de agenți de poliție cu durata de folosință a articolelor de echipament, astfel încât echiparea elevilor din anul I să se realizeze cu echipament nou, conform normelor uzuale de igienă;
- introducerea unor articole de echipament specific, care să asigure confortul termic și protecția efectivelor participante la misiuni interne și internaționale.
Dacă o persoană fizică sau juridică va produce sau comercializa în tot sau în parte unele articole de echipament sau unele însemne distinctive din compunerea uniformelor polițiștilor, în afara procedurilor legale de achiziție derulate de Ministerul Afacerilor Interne ori de instituțiile/structurile aflate în subordinea acestuia constituie contravenție și se va sancționa cu amendă contravențională de la 10.000 la 50.000 lei. Constatarea contravenției, cât și aplicarea sancțiunii, o vor face agenții sau ofițerii din cadrul Poliției Române, iar articolele de echipament sau însemnele distinctive ce fac obiectul contravenției, se confiscă. De asemenea, modificările intervenite în uniformele polițiștilor se vor realiza eșalonat, până la data de 31 decembrie 2022.
Sursa: Europol – Sindicatul Polițiștilor Europeni