Prima intervenție după mai bine de 10 ani
Ieri, 9 mai a.c., în cadrul Secției Clinice de Ortopedie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a avut loc o intervenție chirurgicală deosebit de complexă: artrodeza de genunchi fixată cu tija centromedulară blocată, care a necesitat un transplant osos. Intervenția, care a durat mai multe ore, a fost realizată de o echipă condusă de către Conf. Dr. Mihai Roman și care i-a avut în componență pe Dr. Bocea Bogdan, Dr. Ispas Teofil, Dr. Braniște Alexandru, Asist Presecan Mioara, As. Arcaș Sorin. Echipa de anestezie a fost constituita din Dr. Anca Sorea, Dr. Cotor Simona și As. Claudia Marcuțiu.
Dl. Dr. Mihai Roman medic primar ortopex traumatologie a declarat:
“A fost o operație extrem de complexă, care a solicitat la maxim echipa chirurgicală. Am operat o femeie cu un context medical mai aparte, care a prezentat un defect osos important la nivelul genunchiului, după câteva intervenții chirurgicale/traumatisme din trecut. Intervenția, care a necesitat o pregătire preoperatorie foarte bună, atât medicală cât și administrativă, a decurs foarte bine. Ea reprezintă însă doar o primă etapă în vindecarea pacientei. Urmează o fază postoperatorie dificilă și apoi o recuperare lungă care, speram noi, se va încheia cu un rezultat pozitiv pentru pacienta noastră“.
Operați rare ce necesită medici experimentați
Intervențiile de artrodeză a genunchiului sunt operații mai rare și necesită un grad mare de experiență precum si o dotare corespunzătoare. De asemenea, necesită acces la grefele osoase furnizate de către Banca de Os. Operația a fost prima intervenție de acest tip din secția de ortopedie a SCJU Sibiu la care s-a realizat un transplant osos după mai bine de 10 ani. În urma rigorilor impuse de legislația europeană, intervențiile de transplant tisular pot fi efectuate doar în centre special acreditate, procedura de acreditare fiind una deosebit de riguroasă. SCJU Sibiu este acreditat pentru activitatea de transplant tisular – utilizare de țesuturi umane(os/tendon/cartilagii) în scop terapeutic, de către Agenția Națională de Transplant.
“Pentru această intervenție am colaborat foarte bine cu echipa condusă de către dl. Dr. Andrei Nica de la Agenția Națională de Transplant, căruia doresc sa-i mulțumesc pe aceasta cale pentru colaborarea foarte bună. Grefele osoase pe care le-am utilizat provin din Banca de Os din cadrul Spitalului Colentina București. In urma demersului pe care l-am făcut, acestea au sosit la Sibiu in preziua intervenției printr-un transport special,” a subliniat Conf. Dr. Roman.
Acreditarea Clinicii de Ortopedie din cadrul SCJU Sibiu pentru operațiile de transplant osos s-a încheiat destul de recent (n.a. – iunie 2018) și a presupus un efort colectiv în care s-a implicat Conf. Dr. Radu Fleacă, medicul șef al secției Clinice Ortopedie precum și Sef lucrări dr. Cosmin Mohor, responsabilul cu raportarea datelor privind activitatea de transplant. „Doresc să subliniez eforturile colegilor pentru acreditare precum si susținerea necondiționată a conducerii Spitalului Clinic Județean Sibiu pentru realizarea acestui proiect care pune Sibiul pe harta centrelor de transplant osos din Romania. Putem spune ca a fost un “summit” pentru secția noastră”, a completat Conf. Roman Mihai.
Aceasta intervenție chirurgicală deschide calea unor noi operații de transplant osos la Sibiu si se înscrie pe linia intervențiilor complexe care se realizează în cadrul Clinicii de Ortopedie a spitalului județean din Sibiu.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu se află sub autoritatea Consiliului Judeţean Sibiu, pe baza Hotărârii nr. 93/2010 a Consiliului Judeţean Sibiu.
Date suplimentare:
Sectia de Ortopedie-Traumatologie a SCJU Sibiu a luat ființă în anul 1983 iar din anul 1993 este clinică universitară. Sectia dispune de un numar de 66 paturi, repartizate sub forma de rezerve, saloane cu 2, 3, 4 si 5 paturi (unele dintre saloane fiind dotate cu grup sanitar propriu) și un salon de urmărire postoperatorie a pacientilor. În 2018, în cadrul secției au fost internați peste 1600 de pacienți.
Purtător de cuvânt Decebal Todăriță