Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut luni, 14 iunie 2021, declarații de presă la finalul Summitului NATO.
Vă prezentăm în continuare transcrierea declarațiilor de presă:
Bună ziua!
Am participat astăzi la un nou Summit NATO cu valențe simbolice, strategice și politice majore pentru viitorul Alianței. Acest Summit a reconfirmat importanța și relevanța Alianței într-un mediu de securitate marcat de amenințări multiple și tot mai complexe și impredictibile. A marcat, de asemenea, o etapă nouă, întărită, a relației transatlantice, o reafirmare a valorilor comune care ne unesc.
Alături de Președintele Biden și de ceilalți lideri aliați, am reafirmat unitatea, solidaritatea și coeziunea Alianței, caracterul fundamental al acesteia pentru apărarea colectivă și pentru securitatea euroatlantică, precum și angajamentul comun pentru promovarea unei ordini internaționale bazate pe reguli.
Summitul de astăzi a fost unul al deciziilor vizionare. Pornind de la procesul de reflecție strategică NATO 2030, lansat la Londra în 2019, am stabilit astăzi direcțiile majore de acțiune pentru următorul deceniu, inclusiv prin elaborarea unui Nou Concept Strategic, decizie pe care am susținut-o ferm.
Deciziile de continuare a consolidării posturii sale militare de descurajare și apărare, întărirea profilului politic, sporirea angajamentului în raport cu partenerii, creșterea rezilienței și menținerea avansului tehnologic au reconfirmat sprijinul pentru o Alianță mai puternică, adaptată, activă și relevantă la nivel global, pregătită să-și apere cetățenii și teritoriul.
Subliniez că deciziile de astăzi răspund intereselor de securitate ale României, iar prin rezultatele obținute ne-am atins obiectivele majore fixate pentru acest Summit.
Atingerea acestor obiective este datorată și interacțiunilor și coordonării României cu ceilalți aliați, precum și valorificării formatelor regionale de dialog și cooperare. Mă refer aici la Summitul Formatului București (B9), la care au participat Președintele Biden, care și astăzi, în discursul său, s-a exprimat apreciativ la adresa Formatului și a Summitului, și Secretarul General al NATO, pe care l-am găzduit pe 10 mai, dar și la reuniunea Trilateralei România-Polonia-Turcia la nivelul miniștrilor afacerilor externe, care a avut loc în această primăvară, la București.
Concret, rezultatele Summitului, de interes pentru obiectivele de securitate ale României, sunt următoarele:
În primul rând, am decis astăzi să continuăm consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare. Am evidențiat, în acest sens, că apărarea colectivă rămâne piatra de temelie a NATO.
Alături de ceilalți lideri aliați, am salutat progresele notabile în asigurarea unei posturi credibile și eficiente și am încurajat continuarea eforturilor în acest sens. Am evidențiat necesitatea ca procesul de consolidare a posturii Alianței de descurajare și apărare să vizeze cu precădere Flancul Estic, ca întreg, în mod coerent, cu o atenție specială pentru evoluțiile de securitate de la Marea Neagră.
Alianța trebuie să dispună de forțele, structurile și capabilitățile necesare pentru a răspunde eficient amenințărilor cu care ne confruntăm în regiune.
Am evidențiat – și este menționat în documentele Summitului – comportamentul agresiv și destabilizator al Rusiei față de aliații și partenerii noștri din vecinătate. Situația de securitate în zona Mării Negre rămâne preocupantă, iar masarea recentă a trupelor și a tehnicii militare rusești la granița cu Ucraina și în Crimeea ocupată ilegal reprezintă încă o dovadă clară în acest sens.
Regiunea Mării Negre are importanță strategică pentru securitatea euroatlantică și acest lucru a fost clar reconfirmat, inclusiv prin multiple referiri la Marea Neagră în documentele Summitului.
În al doilea rând, am convenit astăzi importanța avansării și aprofundării relației NATO cu Uniunea Europeană, dar și cu partenerii noștri și cu statele care împărtășesc aceleași valori. Parteneriatul cu Uniunea Europeană este foarte important, trebuie să fie tot mai solid, și am subliniat necesitatea continuării dialogului și a cooperării susținute dintre cele două organizații, în deplină complementaritate.
Am subliniat și imperativul de a crește sprijinul și asistența pentru partenerii noștri din Vecinătatea Estică prin demersuri de consolidare a capacităților de apărare și a rezilienței.
Mesajul meu este reflectat în Declarația finală a Summitului, împreună cu sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, Georgiei și a Republicii Moldova.
De altfel, în Declarația finală este afirmată susținerea NATO pentru reformele democratice din Republica Moldova.
În al treilea rând, Summitul a reafirmat validitatea Politicii Ușilor Deschise, pe care România o susține în mod tradițional, precum și dreptul statelor aspirante de a-și decide singure obiectivele de politică externă.
În al patrulea rând, Summitul a statuat un alt obiectiv al României, și anume necesitatea creșterii rezilienței și a menținerii avansului tehnologic al NATO. Acestea contribuie la o Alianță mai puternică și mai relevantă la nivel global în contextul provocărilor diverse.
România este parte a eforturilor privind creșterea rezilienței, demonstrând că este gata să contribuie consistent. Astfel, am informat omologii aliați despre înființarea și operaționalizarea Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC). Mă bucur să pot spune că această inițiativă a României este privită cu interes la nivelul NATO și al statelor aliate, fiind salutată în Declarația finală a Summitului.
În al cincilea rând, am decis astăzi lansarea procesului de elaborare a noului Concept Strategic al Alianței. Este un demers necesar pentru că, de la adoptarea în 2010 a actualului Concept Strategic, mediul de securitate și Alianța au trecut prin schimbări profunde. Reamintesc faptul că România a fost primul aliat care a susținut, încă din noiembrie 2019, necesitatea unui nou Concept Strategic. Decizia de astăzi reconfirmă că evaluarea noastră a fost corectă.
În intervenția mea din timpul Summitului și în contactele avute cu omologii mei am arătat că România a acționat în mod constant și va continua să acționeze ca un aliat responsabil și activ implicat în toate eforturile de asigurare a securității spațiului euroatlantic. Suntem unul dintre statele care au atins deja pragul de 2% din PIB pentru apărare și vom continua să investim în mod consistent în apărare.
Am arătat cu fermitate în cadrul Summitului că România a fost și rămâne un aliat de încredere, care înțelege că succesul Alianței depinde de modul în care fiecare își îndeplinește obligațiile care îi revin.
La finalul acestui Summit pot să spun cu certitudine că, prin deciziile luate, securitatea României și a cetățenilor săi este mai bine asigurată.
Vă mulțumesc!
Jurnalist: Domnule Președinte, potrivit presei americane, ați avut împreună cu Președintele Poloniei o discuție separată astăzi cu Președintele american Joe Biden. Confirmați această discuție? Și dacă da, ați reluat solicitarea pe care ați făcut-o în Formatul B9, de creștere a prezenței aliate și în special a SUA pe Flancul Estic, în România?
Președintele României: Am avut două discuții scurte cu Președintele Biden, nu una. Prima a fost chiar la început, unde împreună cu Președintele Duda am ținut să îl salutăm pe Președintele Biden, să ne exprimăm mulțumirea față de prezența domniei sale în Summitul B9. A fost o prezență consistentă, a avut un discurs foarte solid, vă amintiți cu siguranță. Și, evident, am dorit să ne asigurăm că în continuare avem un parteneriat strategic foarte solid și că avem întreaga atenție a parteneriatului strategic Statele Unite ale Americii pentru Flancul Estic. Președintele Biden ne-a asigurat că se implică în mod deosebit și foarte mult pentru a sprijini România și Polonia, pentru a îmbunătăți această relație. În cea de a doua, tot scurtă, discuție pe care am avut-o cu Președintele Biden spre finalul Summitului, l-am invitat în România, i-am spus că îmi doresc să continuăm discuția foarte bună pe care am început-o, în 2015 am avut prima întâlnire, atunci a fost vicepreședintele Biden, și că îmi doresc foarte mult să întărim Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii. A fost perfect de acord să încercăm să organizăm o astfel de întâlnire și m-a asigurat încă o dată de faptul că este foarte dedicat acestui parteneriat.
Jurnalist: O întrebare legată de discuția pe care ați avut-o cu Președintele american Joe Biden, el a transmis un nou mesaj de impuls pentru relația transatlantică, pe de-a-ntregul. Cum poate România concretiza acest nou impuls pe care îl dă Administrația americană, inclusiv anul acesta când, iată, aniversăm 10 de la Declarația comună a Parteneriatului Strategic și pe dimensiuni poate fi ranforsată în continuare cooperarea?
Președintele României: Trebuie să înțelegem ce mesaj am dat noi astăzi, toți împreună aici, de la sediul NATO. Intrăm, după un an pandemic, după situații internaționale foarte complicate, realmente, într-o nouă etapă, și NATO intră într-o nouă etapă, și am vrut să demonstrăm, și am făcut-o sută la sută, că suntem uniți, suntem solidari, ne dorim un NATO modern, ne dorim să mergem împreună mai departe și acest lucru, evident, că se adresează și nouă, României și românilor. Sunt foarte convins că vom lucra foarte bine în NATO și vom avea un nou concept mai puternic, mai bun și vom continua, cu siguranță mai uniți.
Jurnalist: Domnule Președinte, astăzi Președintele Rusiei, Vladimir Putin, spunea că va discuta cu Președintele Biden, la întâlnirea de la Geneva, despre situația României și a Poloniei, acolo unde sunt amplasate scuturile antirachetă. Cum vede România, cum vedeţi dumneavoastră o astfel de discuție între cei doi președinți referitoare la România, mai ales în contextul în care în ultima perioadă, în ultimul an, a crescut numărul de agresiuni, provocări ale Rusiei în bazinul Mării Negre?
Președintele României: Acest scut este de multe ori adus în discuție de Rusia, însă cred că este binevenită și această discuție pentru a reitera că acest scut este unul pur defensiv, inclusiv partea de la noi, de la Deveselu, are numai rol defensiv. Noi nu intenționăm să atacăm pe nimeni cu acest scut, însă suntem foarte hotărâți să apărăm națiunile noastre, statele noastre, și de aceea am acceptat la vremea respectivă instalarea unei componente a acestui scut și în România.
Jurnalist: Se discută la nivel președinte american – președinte rus; se discută la nivelul Alianța Nord-Atlantică cu Consiliul de Securitate al Rusiei; în ce măsură discută România cu Rusia?
Președintele României: Noi discutăm toate aceste chestiuni în formatele din care suntem parte fiindcă așa este corect.
Jurnalist: Ce ar putea înseamnă concret pentru România întărirea apărării pe Flancul Estic? Ne putem aștepta ca într-un viitor apropiat să existe mai multe baza americane, apropo de sprijinul pe care Președintele Statelor Unite spunea că îl va da României?
Președintele României: Este, evident, în interesul nostru să avem o prezență aliată foarte solidă și la noi, în România. Ați văzut, cu siguranță, că împreună cu Statele Unite lucrăm foarte bine și orice întărire a acestei prezențe este binevenită pentru noi. Dar întărirea NATO în ansamblu este o veste extraordinar de bună pentru România și pentru români, fiindcă, în acest fel, se garantează securitatea României și a fiecărui român în parte.
Jurnalist: Bună ziua, domnule Preşedinte! Spuneați că ați discutat cu liderii Alianței despre elaborarea noului concept strategic al NATO. Ce implicații sunt pentru România și dacă există posibilitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare?
Președintele României: Noi ne-am angajat să îndeplinim obiectivul 2% din PIB înainte de 2024 și am făcut-o. Știți că deja în ianuarie 2015, împreună cu partidele parlamentare, am semnat un acord și suntem dintre puținii aliați care efectiv pune la dispoziția apărării 2%. Însă acest nou concept este foarte important și pentru noi. Vă dați seama că, în momentul acesta, NATO funcționează pe un concept elaborat în 2010. Asta a fost înainte de Crimeea, a fost înainte, evident, de pandemie, a fost înaintea multor altor crize. Lumea s-a schimbat, în mai bine de 10 ani, lumea s-a schimbat. Trebuie să ne schimbăm împreună cu ea. NATO trebuie să fie pregătită pentru orice provocare, în orice moment, trebuie să fie o alianță modernă și acest lucru va fi realizat prin elaborarea noului concept.
Vă mulțumesc tuturor! Vă doresc o zi bună!
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!