Preşedintele României, Klaus Iohannis, a primit-o luni, 28 februarie 2022, la Palatul Cotroceni, pe comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson.
Discuțiile s-au concentrat pe situația de securitate din Ucraina, precum și pe solidaritatea și coordonarea în gestionarea fluxurilor de refugiați din Ucraina, obligați să își părăsească țara supusă unei agresiuni fără precedent din partea Rusiei.
Președintele României a exprimat apreciere față de implicarea activă a Comisiei Europene în gestionarea crizei curente din Ucraina, atât pe componenta de sancțiuni, cât și pe cea de sprijin direct către Ucraina și populația sa. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a salutat sprijinul și deschiderea Comisiei Europene și ale comisarului european pentru Afaceri Interne Ylva Johansson de a lucra cu România și alte state din regiune pentru gestionarea fluxurilor de refugiați.
Președintele Klaus Iohannis a prezentat eforturile de sprijin ale României pentru Ucraina, care se concentrează pe mai multe paliere: politic, de securitate şi umanitar, subliniind faptul că țara noastră sprijină statul ucrainean, atât în cadrul Uniunii Europene, prin deciziile consistente și cuprinzătoare luate la nivel european, cât și la nivel bilateral, prin oferirea de sprijin umanitar, dar și militar.
Președintele României a prezentat situația refugiaților ucraineni din țara noastră și măsurile luate până acum de autorități, alături de efortul colectiv, împreună cu populația și societatea civilă, de a ajuta refugiații din Ucraina. Președintele Klaus Iohannis a discutat, de asemenea, modalitățile concrete de asistență europeană pentru gestionarea situației, respectiv utilizarea instrumentelor europene precum Fondul pentru azil, migrație și integrare sau Fondul pentru gestionarea frontierelor și viză.
Totodată, Preşedintele României a pledat pentru acordarea de sprijin european consistent pentru Republica Moldova, stat care se confruntă, de asemenea, cu un flux important de refugiați din Ucraina.
Preşedintele Klaus Iohannis a adresat mulțumiri Comisiei Europene și comisarului european pentru sprijinul acordat în demersul României de aderare la Spațiul Schengen, evidențiind că România acționează deja de factoca o țară membră a Schengen.
Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, a exprimat apreciere față de solidaritatea puternică manifestată de România în oferirea de sprijin refugiaților din Ucraina și pentru pregătirea măsurilor naționale de primire a refugiaților și protecția acestora.
În context, comisarul european a menționat că statele membre UE trebuie să fie pregătite în continuare pentru primirea unui număr și mai mare de refugiați din Ucraina, subliniind importanța coordonării și a solidarității statelor membre. Oficialul european a exprimat sprijinul pentru utilizarea de către România a instrumentelor și fondurilor europene și, totodată, deschidere și pentru sprijinirea Republicii Moldova în gestionarea situației actuale.
Comisarul european pentru Afaceri Interne a reiterat susținerea Comisiei Europene pentru aderarea României la spațiul Schengen.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!