Ziarul care ține cu românul

Tigrii Team Sibiu – fotbalisti micuti cu sperante mari

Tigri team
Tigri team

Micutii fotbalisti de la Tigrii Team Sibiu, impreuna cu cordonatorul Preda Laurentiu au avut doua zile ,,de foc” cu meciuri frumoase pline de emoție, dar cu foarte multa dăruire.

Academia Gheorghe Hagi gazda evenimentului

Meciurile au avut loc la Academia de fotbal Gheorghe Hagi din Ovidiu.

,,Am întâlnit o echipa puternică cu un antrenor tânăr în persoana lui Bogdan Omeag care a jucat un fotbal de calitate din prima secunda și până la ultimul fluier.

Tigrii Team merita atentia publicului sibian

Noi suntem un club mic care este la inceput de drum și încercam tot timpul sa ne duelam cu cei mai buni pentru a ne vedea nivelul.

In decursul celor două zile noi ne-am împărțit echipa sâmbătă în trei, pentru a rula tot lotul și rezultatul nu a fost unul pe măsura așteptărilor noastre.

Duminică Sbîrcea Marius antrenorul echipei a schimbat tactica și a împărțit lotul in 2 echipe și asta s a văzut.

Prima echipă a terminat la egalitate 1-1 după un joc spectaculos, iar echipa a doua a pierdut mai greu decât arată scorul cu 4 -2.

Despre Academia Hagi grupa 2014, pot sa zic că am văzut în ei viitori campioni antrenați de un antrenor tânăr și entuziast.

Cu siguranță Academia Hagi crează campioni

Ne bucurăm că Academia Hagi are ușile deschise pentru toți copii din Romania.

Sunt sigur că mai multe academii de acest gen poate duce și Romania mult mai sus.

Academia Gheorghe Hagi si Tigrii Team Sibiu la inaltime

Încă odată ii felicităm și le uram mult succes in drumul lor spre marea performanță, drum pe care cu siguranță se vor intersecta și copii de la clubul nostru mai ales după aceste meciuri în care mai mulți copii ai noștri au fost remarcați”.

academia Gheorghe Hagii si Tigrii Team

A relatat pentru Ziua Online Coordonator Preda Laurențiu

Mai mulde detalii despre Tigrii Team pe: https://www.facebook.com/profile.php?id=100063114225790

Tigrii-Team

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *