Ziarul care ține cu românul

Accident rutier – Coliziune pe contrasens, fatală pentru conducătorul unei motociclete

Luni, 25 iulie a.c., la ora 18.40, pe D.N. 19, în afara localității bihorene Biharia, un bărbat de 51 de ani, din comuna Urdari, județul Gorj, în timp ce conducea o autoutilitară cu remorcă.

Venea dinspre Oradea înspre Biharia, într-o curbă deosebit de periculoasă, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum.

A pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune cu o motocicletă.

Motocicleta acondusă dinspre Biharia înspre Oradea, de un bărbat de 40 de ani, din municipiul Oradea.

În urma accidentului rutier, conducătorul motocicletei a suferit multiple leziuni, care i-au provocat decesul la fața locului.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

El este sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

RECOMANDĂRI PENTRU O CĂLĂTORIE ÎN SIGURANȚĂ ÎN PERIOADA CANICULARĂ

Polițiștii rutieri vă recomandă:

Evitați deplasările cu mașina în intervalul orar 10.00 – 18.00, în zilele caniculare.

Polițișii rutieri recomandă conducătorilor auto ca, în zilele caniculare, să își planifice pe cât posibil deplasările cu autovehiculul și să protejeze de razele soarelui copiii și persoanele de vârsta a treia.

Totodată, este recomandabil ca posesorii de permis de conducere cu afecțiuni medicale să renunțe la conducerea autovehiculelor pe drumurile publice în intervalul orar menționat.

În cazul în care autovehiculul a staționat la soare, înainte de plecarea la drum, porniți instalația de climatizare pentru realizarea unui confort termic necesar conducerii în siguranță a unui autovehicul.

În cazul deplasărilor în intervalele de timp caniculare, se recomandă opririle dese în vederea repausului și hidratării conducătorului de autovehicul.

Înainte de plecarea la drum este necesară verificarea stării tehnice a autovehiculului și a presiunii în pneuri, a gradului de uzură a acestora și a racordurilor, precum și verificarea instalației de climatizare.

Totodată, polițiștii rutieri recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza autovehiculelor la condițiile meteo-rutiere și să păstreze o distanță suficientă față de autovehiculul care circulă înainte.

Întrucât temperaturile mari înregistrate la nivelul părții carosabile sunt factor determinant în scăderea aderenței pneurilor și implicit în creșterea spațiului de frânare.

În cazul în care administratorul drumului public, împreună cu poliția rutieră dispune parțial sau total restricționarea traficului rutier pe anumite sectoare de drum, respectați în totalitate semnalele și indicațiile polițiștilor de deviere a traficului rutier.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *