Tinăud / Coliziune pe contrasens, fatală pentru conducătorul unui autoturism.
Duminică, 28 februarie a.c., la ora 21.06, pe D.N.1, în afara localității bihorene Tinăud, un tânăr de 23 de ani, din municipiul Reghin, județul Mureș, în timp ce conducea un ansamblu format dintr-un autoturism care tracta un trailer transport auto, dinspre Cluj înspre Aleșd, în timpul efectuării unei manevre de depășire, nu a reușit să revină în totalitate pe banda sa de circulație și intrat în coliziune cu insula de calmare a traficului rutier, amplasată pe axul longitudinal al drumului, a pierdut controlul ansamblului, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar, din sens opus, de un tânăr de 19 ani, din municipiul Oradea.
În urma accidentului rutier, tânărul de 19 ani, din Oradea, care conducea cel de-al doilea autoturism, a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital, unde, ulterior, a decedat. De asemenea, un bărbat de 35 de ani, din Reghin, județul Mureș, pasager în primul autoturism, a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital, iar tânărul de 23 de ani, care conducea primul autoturism, a suferit leziuni ușoare.
Polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
*
RECOMANDĂRI PREVENTIVE
ADRESATE CONDUCĂTORILOR AUTO:
Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
– Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
– Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă, ninsoare sau ceaţă densă!
– Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;
– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice;
– Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri.
– Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!
– Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule!
DRUM BUN!