Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba aduce la cunoștința opiniei publice următoarele aspecte:
În cursul zilei de 07.11.2025, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, împreună cu polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, au efectuat percheziții domiciliare în 3 locații de pe raza județului Alba, reprezentând sediul unei societăți comerciale, precum și domiciliile unor persoane fizice (administratorul și contabilul societății), în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări cu privire la comiterea infracțiunilor de:
-
evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005;
-
reținerea și neplata, încasarea și neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor prevăzute în anexa la Legea 241/2005, în formă continuată, prev. de art. 61 alin. 1 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen.;
-
fals informatic în formă continuată prev. de art. 325 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. (în forma instigării, respectiv a autoratului).
Din actele de urmărire penală efectuate în aceste cauze a reieșit bănuiala rezonabilă că:
În cursul anului 2023, o societate comercială, prin administrator, a omis să evidențieze în actele contabile ale societății o parte din venitul realizat ca urmare a operațiunii comerciale de vânzare a unui imobil aflat în construcție către o persoană fizică, prejudiciind astfel bugetul general consolidat al statului.
Aceeași societate comercială, prin administrator, a reținut impozite și contribuții prevăzute în anexa la Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările și completările ulterioare, constând în impozit pe venituri din salarii, CAS angajat, CAS construcții și CASS angajat, în perioada octombrie 2023 – februarie 2025, aferente perioadei de declarare septembrie 2023 – ianuarie 2025, depășind termenul de 60 de zile de la scadență.
Prin aceste fapte a fost cauzat statului un prejudiciu în cuantum total de 681.741 lei.
Organele de urmărire penală au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de cele două persoane fizice, urmând a fi cercetate în calitate de suspecți. Față de administrator a fost pus în executare un mandat de aducere, fiind identificat pe un aeroport în momentul în care a intrat în țară, iar ulterior condus pentru a asista la efectuarea perchezițiilor domiciliare.
Prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra unui imobil tip teren și a conturilor bancare aparținând suspectului administrator, în vederea recuperării prejudiciului.
Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom putea oferi detalii suplimentare.
Precizăm că efectuarea în continuare a urmăririi penale, efectuarea perchezițiilor domiciliare și dispunerea unor măsuri asigurătorii sunt etape procesuale reglementate în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului și prevenirea săvârșirii unor alte infracțiuni, iar aceste acte și măsuri de urmărire penală nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
📢 ZIUA ONLINE – Presa care nu cere voie
💪 Nu mă tem! Nu mă opresc! Nu mă vând!
✊ Ziua Online este bastionul celor care nu au voie să vorbească!
🖊 Scriu pentru cei abuzați și pentru adevăr.
📩 Ai imagini sau informații care pot deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj: 0742.566.653 (WhatsApp, Signal, Telegram)
🌐 ziuaonline.com – Anchete jurnalistice
📌 Facebook Pagina: facebook.com/ziuaonlinesb
📌 Grup: facebook.com/groups/918635891535002/
✍ Material realizat și asumat de Jurnalist Durbaca Dragoș.
ZIUA ONLINE – Prezentă la datorie!
