Au început tăierile ilegale de gorun la Miercurea Sibiului

La data de 19 octombrie a.c., în jurul orei 13:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului au fost sesizați telefonic despre faptul că pe un drum forestier adiacent DN 1, km 338+300 metri, doi bărbați conduc un atelaj hipo încărcat cu material lemnos.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar în urma verificărilor efectuate au identificat 2 bărbați, în vârstă de 34 și 37 de ani, ambii domiciliați în Apoldu de Sus, care transportau material lemnos cu un atelaj hipo tractat de un tractor.

Cei doi bărbați le-au declarat polițiștilor faptul că au tăiat lemnele din pădure și nu dețin un aviz pentru acestea

La fața locului au sosit pădurarii din cadrul Ocolului Silvic Miercurea Sibiului, în prezența cărora materialul lemnos, în volum de aproximativ 2,4 m3, din specia gorun,  a fost descărcat și depozitat la depozitul Ocolului Silvic Miercurea Sibiului.

De asemenea, s-a ridicat în vederea indisponibilizării o drujbă folosită la tăierea materialului lemnos, pe care bărbații o aveau asupra lor.

În cauză, la nivelul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, se continuă cercetările în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.

📢 ZIUA ONLINE – Presa care nu cere voie

💪 Nu mă tem! Nu mă opresc! Nu mă vând!
✊ Ziua Online este bastionul celor care nu au voie să vorbească!
🖊 Scriu pentru cei abuzați și pentru adevăr.

📩 Ai imagini sau informații care pot deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj: 0742.566.653 (WhatsApp, Signal, Telegram)

🌐 ziuaonline.com – Anchete jurnalistice
📌 Facebook Pagina: facebook.com/ziuaonlinesb
📌 Grup: facebook.com/groups/918635891535002/

✍ Material realizat și asumat de Jurnalist Durbaca Dragoș.

ZIUA ONLINE – Prezentă la datorie!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anchete jurnalistice