Când Daniel Vidrighin aberează, Marius Grecu îl contrazice – Aberații marca USR?

Într-o postare a domnului posibil viitor primar al comunei Selimbar, Daniel Vidrighin, acesta prezintă situația comunei văzută de dânsul, în contextul în care realitatea îl contrazice.

Să nu uităm trădarea doamnei Daniela Meițescu după ce aceasta a adus USR Selimbăr pe culmile succesului.

Dacă politicienii USR din Selimbar se trădează între ei, ce încredere să aibă populația în dânșii?

USR prezintă aberațiile politice DOAR  jurnaliștilor agreați

,,…Daniel Vidrighin-Bratu a mai precizat jurnaliștilor prezenți la conferința de presă, mai puțin Ziua Online, faptul că Șelimbărul are un buget de dezvoltare mai mic decât cel al comunei Ciugud, din Alba, o localitate cu doar 3.500 de locuitori, situație care arată cât de prost este administrată comuna”. sursa: USR

Bănuim că domnul Vidrighin nu a ieșit în lume pe Valea Hârtibaciului să observe crunta realitate cu care se confruntă electoratul de care se pare că nu le pasă celor de la USR.

Comuna Selimbar fără Fonduri Europene este localitate de top 10 în România

Pe locul șase se află Ghiroda Timiș cu venituri de 55,56 milioane lei, urmată de Dumbrăvița Timis cu 55,58 milioane lei, Ștefănești Ilfov cu 53,59 milioane lei, Dragomirești Ilfov cu venituri de 51,59 milioane lei și Șelimbăr Sibiu cu 50,84 milioane lei.

sursa:  https://www.analizeeconomice.ro/2023/04/care-sunt-cele-mai-bogate-comune-din.html

Trebuie subliniat faptul că la Selimbar Fondurile Europene lipsesc cu desavarsire, motiv pentru care este un moment prielnic de îndatorare a comunei după preluarea primăriei de către USR prin domnul Vidrighin?

Îmbunătățirea performanței energetice la instituțiile de învățământ din Selimbar

Creșterea calității vieții locuitorilor comunei Șelimbăr, prin îmbunătățirea performanței energetice a clădirilor în care se desfășoară activități educaționale și implicit a reducerii amprentei de dioxid de carbon, este o prioritate pentru Primăria comunei Șelimbăr.

În acest sens Primăria comunei Șelimbăr a depus spre finanțare pe apelul PNRR/2023/C15/MEDU/I10 „Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi”, proiectul de investiții intitulat:

Reabilitare Unități de Învățământ

„Reabilitare Unități de învățământ – Școala și Grădinița Șelimbăr – în vederea obținerii de către acestea a statutului de “Școală Verde”.

Valoarea maximă eligibilă a investiției pentru cele două imobile: Școala corp A și corp B și Grădinița din Șelimbăr este de 7.585.111,02 lei plus TVA.

Rezultatele așteptate în urma finanțării constau în realizarea unei infrastructuri reabilitate și cu o creștere vizibilă a eficienței energetice a clădirii Școala generală Mihai Viteazu din Șelimbăr, corpul A și corpul B și a clădirii unde își desfășoară activitatea Grădinița cu program prelungit Șelimbăr.

Consum de energie mai redus costuri mai mici

Scopul urmărit este reducerea consumului de energie pentru încălzire cu cel puțin 50 % în comparație cu consumul anual de energie pentru încălzire înregistrat înainte de renovarea clădirii, ceea ce va conduce la o creștere cu 30 % a economiilor de energie primară în comparație cu starea anterioară renovării.

Un alt beneficiu pe care îl poate aduce finanțarea acestui proiect se concretizează în integrarea în curricula școlară a unor activități extrașcolare ale unităților de învățământ care cuprind elemente de educație ecologică;

Se urmărește prin obținerea finanțării includerea în documentele manageriale ale școlii și în practicile asociate, a unor măsuri care să reflecte accentul pus pe aspectul „verde” al școlii, inclusiv din perspectiva digitalizării proceselor și conținuturilor.

De asemenea atât Școala cât și Grădinița din Șelimbăr vor avea o mai mare deschidere față de comunitate, prin dezvoltarea unor parteneriate, colaborări și cooperări cu actorii relevanți ai comunității locale, pe zona de protecție a mediului și de dezvoltare sustenabilă.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *