Pe surse primarul comunei Cârțișoara este suspectat de localnici că, ar conduce comuna ca un boss de cartel, iar secretara, ar fi fosta soție, cu care edilul locuiește, își fac concediile după spusele localnicilor.
Din nefericire, comuna liniștită fierbe mai tare decât asfaltul din august
Localnicii au început să șușotească, apoi să vorbească tot mai tare: „Ce se întâmplă la primărie e mai ceva ca-n filmele cu Al Capone, mai ales că la noi este îngropat fostul șofer al interlopului, regretatul fost primar Ironim Budac care a condus primăria timp de 14 ani, până la venirea comuniștilor. Spune un localnic sub forma anonimatului.
Zvonurile au explodat după ce oamenii au început să compare stilul actualului edil cu „obiceiurile marilor gangsteri americani”.
Comparația nu este întâmplătoare, legenda satului spune că în comună este înmormântat însuși Ieronim Budac, despre care bătrânii susțin că ar fi fost șoferul legendarului mafiot Al Capone, întors din America și pus primar timp de 14 ani.
„Dacă șoferul lui Al Capone a condus comuna atâta vreme, nu ne mirăm că parcă se continuă tradiția”, spune un alt localnic vizibil iritat.
Scandalul nu se oprește aici – Primarul și secretara, o poveste demnă de un serial marca Netflix
În ultimele luni, sătenii au început să bârfească tot mai insistent relațiile din Primărie.
Femeia cu care actualul primar locuiește ar fi, potrivit localnicilor, chiar fosta sa soție, iar culmea coincidenței explozive, aceeași femeie ar ocupa și funcția de secretară în cadrul administrației locale.
„Așa ceva vezi doar în telenovele și-n filmele cu mafioți”, spune indignată o pensionară din centrul satului.
„Cine pe cine conduce primăria? Primarul sau doamna îl conduce pe el?”, întreabă ironic un alt sătean.
Cetățenii cer explicații – „Nu vrem să trăim ca într-un film cu gangsteri!”
Nemulțumirile cresc, iar oamenii se plâng de un stil autoritar, decizii netransparente și o atmosferă care „aduce mai mult cu un clan decât cu o instituție publică”.
„Nu se poate, dom’le! Primăria nu este club privat. Nu suntem figuranți în Nașul 4, Varianta Cârtișoara”, spune un cetățean revoltat.
În timp ce sătenii cer lămuriri și ordine, comparațiile cu Al Capone continuă să circule, iar legenda lui Ieronim Budac pare, ironic sau nu, să bântuie din nou satul prin anumiți ,,reprezentanți”, ,,moștenitori” sau ,,adepți”.
📢 ZIUA ONLINE – Presa care nu cere voie
💪 Nu mă tem! Nu mă opresc! Nu mă vând!
✊ Ziua Online este bastionul celor care nu au voie să vorbească!
🖊 Scriu pentru cei abuzați și pentru adevăr.
📩 Ai imagini sau informații care pot deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj: 0742.566.653 (WhatsApp, Signal, Telegram)
🌐 ziuaonline.com – Anchete jurnalistice
📌 Facebook Pagina: facebook.com/ziuaonlinesb
📌 Grup: facebook.com/groups/918635891535002/
✍ Material realizat și asumat de Jurnalist Durbaca Dragoș.
ZIUA ONLINE – Prezentă la datorie!
